Tânăra a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon în cursul zilei de marți, în stare gravă și cu o alcoolemie mare.
Potrivit medicilor, femeia a recunoscut că a consumat alcool, de ziua ei.
„O tânără de 36 de ani, consumatoare cronică de etanol a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon cu o alcoolemie de 350 mg/dl, vărsând sânge. Este în evidența Institutului de Gastroentrologie din Iași cu ciroză hepatică decompensată, varice esofagiene, encefalopatie hepatică și repetate episoade de hemoragie digestivă superioară. Sevrajul a fost stabilit la ultima internare, din octombrie 2019, femeia recunoscând că a recidivat, explicând că e posibil ca episodul să fi fost declanșat și de faptul că a fost ziua ei pe 8 decembrie”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef al UPU SMURD Iași.
Femeia a rămas internată pentru tratament și supraveghere medicală.