Prima pagină » Știri » Tânăra rănită în incendiul din Constanța, soldat cu 3 morți și 4 răniți, a fost detubată și ar putea fi operată marți

Tânăra rănită în incendiul din Constanța, soldat cu 3 morți și 4 răniți, a fost detubată și ar putea fi operată marți

Tânăra rănită în incendiul din Constanța, soldat cu 3 morți și 4 răniți, a fost detubată și ar putea fi operată marți
Starea tinerei internate la Spitalul de Arși în urma incendiului produs într-un restaurant din Constanța este ușor ameliorată, luni dimineață a fost detubată și probabil marți va fi supusă unei intervenții chirurgicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unității, Adrian Stănculea.

„Încă expectorează cenușă, dar sperăm ca evoluția să fie bună”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, Adrian Stănculea.

El a mai spus că tânăra, în vârstă de 19 ani, nu are probleme din cauza arsurilor de pe suprafața corpului, însă intoxicația cu fum și arsurile de la nivelul căilor respiratorii pot duce la complicații.

De asemenea, medicii spun că s-a îmbunătățit și starea bărbatului care s-a intoxicat cu fum în urma incendiului și care a fost internat la Spitalul Județean Constanța.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Adrian Roman, în vârstă de 40 de ani, este într-o stare mai bună și ar putea fi externat în zilele următoare.

„Starea lui de sănătate se îmbunătățise încă de ieri (duminică – n.r.), astfel că a putut fi mutat de la Terapie Intensivă, pe secția medicală. În funcție de cum va evolua în continuare starea sa, este posibil ca pacientul să fie externat chiar și în cursul zilei de marți”, a declarat, luni, managerul spitalului, Cătălin Grasa.

Adrian Roman spune că în momentul în care a izbucnit incendiul se afla în clubul de la etaj, unde urmărea un concert rock. El a povestit că a rămas blocat în interior preț de câteva minute, pentru că nu mai găsea ieșirea din cauza fumului. În cele din urmă, el a fost ajutat de un prieten, care l-a scos afară.

Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate de la restaurantul cu specific libanez, la un cazinou și la un pub, aflate în aceeași clădire, din centrul municipiului Cosntanța. În imobilul respectiv, care are două etaje, se aflau, la momentul izbucnirii flăcărilor, câteva zeci de persoane.

În urma incendiului, trei tinere în vârstă de 22 de ani, 23 de ani și 24 de ani au murit, iar fata de 19 ani a fost rănită grav și transportată cu o aeronavă la Spitalul de Arși din București.

Una dintre tinerele decedate este cântăreața localului, Ioana Nicoleta Cengher, care avea 22 de ani și era din Costinești. Ea absolvise Școala Populară de Artă, iar acum era studentă la Drept. Tânăra obținuse multe premii și distincții la concursurile muzicale din țară și participase la numeroase festivaluri.

Celelalte două tinere care au murit în tragedia de la Constanța erau dansatoare. Nicoleta Vasilițeanu avea 23 de ani și era din Constanța, iar Mihaela Tucă avea 24 de ani și era din Mangalia.

Trupurile celor trei tinere au fost duse la Morga Cimitirului central din Constanța, pentru necropsie, rezultatele urmând să fie făcute publice în cursul zilei de luni.

Tânăra rănită este dansatoarea Nicoleta Buirencu, în vârstă 19 ani. Ea este studentă la Științe Economice, la Constanța.

În total, patru persoane au fost rănite în incendiul de la Beirut. În afară de Adrian Roman și Nicoleta Buirencu, au mai avut nevoie de îngrijiri medicale alte două persoane, care au fost transportate la spitalul din Constanța, dar în cazul lor nu a fost necesară internarea.

Clădirea cu două etaje, în care funcționau restaurantul, un club rock și un cazinou, este construită în perioada 1925 – 1926, având planșee și mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagad foarte repede.

În cursul zilei de luni urmează să fie făcute publice și primele concluzii ale anchetelor declanșate în acest caz, iar pompierii speră să poata depista și cauza probabilă a incendiului. Ei spun însă că deocamdată se iau în calcul toate ipotezele și este nevoie de timp pentru a se stabili exact de la ce a pornit focul. Autoritățile au împrejmuit zona în care se află clădirea afectată de flăcări, pentru a preîntâmpina alte accidente.

În paralel, polițiștii cercetază cazul și urmează să se stabilească cine se face vinovat de ucidere din culpă.

Martorii au povestit că în momentul izbucnirii incendiului în restaurant, în club și în cazino se aflau câteva zeci de persoane. Cele trei tinere care au decedat au rămas blocate în vestiarul restaurantului, fiind găsite de echipele de intervenție printre dărâmături, după ce plafonul s-a prăbușit.

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Eugen Bola, declara duminică, pentru MEDIAFAX, că una dintre cele patru tinere avea contract de muncă încheiat pe o întreprindere individuală, urmând să se stabilească dacă este vorba despre firma care deține localul respectiv sau altă societate.

Alte două tinere aveau contractele de muncă expirate în toamna anului trecut, iar cea de-a patra nu avea niciun fel de act încheiat cu angajatorul.

Potrivit reprezentanților ITM, societatea care deține restaurantul din Constanța a fost amendată cu 7.000 de lei, pentru diverse nereguli, după un control făcut în urmă cu câteva săptămâni de inspectorii de muncă, neregulile constatate atunci vizând securitatea în muncă.

Șeful ITM Constanța preciza că luni vor fi verificate actele tuturor societăților care se află în clădirea respectivă, fiind vorba despre firma care deține restaurantul, cea care are pub-ul, precum și cazinoul.

Proprietarul restaurantului Beirut este George Karam și deține localul prin intermediul societății Middle East Parteners SRL. De asemenea, Karam se ocupă și de alte firme, o parte dintre acestea fiind însă radiate.

Citește și