Tânără sechestată de directorul unei firme din Capitală, pentru că fratele acesteia i-ar fi furat 50.000 de dolari
Un cetățean străin, director al unei firme din Capitală, a fost reținut după ce a sechestrat o tânără, în sediul societății, pentru a-l determina pe fratele acesteia să restituie 50.000 de euro, bani pe care i-ar fi furat de la firmă, împreună cu alte două persoane, în timp ce se aflau în Turcia.
Bărbatul a fost reținut pentru lipsire de libertate în mod ilegal și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, arată vineri Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.
Anchetatorii au aflat că tânăra, în vârstă de 28 de ani, ar fi sechestrată de către directorul societății în timp ce făceau cercetări într-un dosar de înșelăciuni cu autoturisme furate, firma acestuia fiind printre cele verificate.
Polițiștii bucureșteni de la Serviciul Furturi de Autovehicule, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4, au făcut joi o percheziție la sediul firmei, din Sectorul 5 al Capitalei.
„În urma acestei percheziții, polițiștii Serviciului Furturi de Autovehicule, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au identificat la sediul societății comerciale o tânără de 28 de ani și pe directorul companiei, cetățean străin”, a precizat Poliția Capitalei.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că fratele tinerei ar fi sustras, împreună cu alte persoane, în timp ce se aflau în Turcia, 50.000 de dolari aparținând societății verificate.
„Pentru a-l determina pe acesta să restituie banii, directorul companiei ar fi sechestrat-o pe sora acestuia”, potrivit Poliției Capitalei.