Tânărul din Arad târât de o mașină și abandonat în stare critică pe un drum a murit la spital

Publicat: 18 03. 2014, 16:56
Actualizat: 30 09. 2018, 03:22

Potrivit medicilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pacientul de 27 de ani – internat cu leziuni foarte grave, cu fesele secționate și pielea smulsă de pe spate – a decedat, încercările de resuscitare fiind fără rezultat.

„A fost un deces subit, pacientul suferind un stop cardio-respirator iresuscitabil a cărui cauză va fi stabilită la autopsie”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Wiener.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că în cursul cerectărilor au fost audiați suspecți din localitatea Șiria, care se aflau în conflict cu victima, iar dosarul penal deschis ar putea avea o nouă încadrare, fie de omor, fie de lovituri cauzatoare de moarte.

La sfârșitul lunii februarie, polițiștii și procurorii arădeni au început o anchetă pentru a clarifica împrejurările în care bărbatul de 27 de ani a suferit leziuni foarte grave, fiind târât de o mașină câteva sute de metri și abandonat pe un drum, cercetările vizând și ipoteza unui act deliberat de agresiune.

Potrivit anchetatorilor, tânărul a fost găsit, în noaptea de 22 spre 23 februarie, pe o stradă din localitatea arădeană Șiria, cu leziuni foarte grave. Trei echipaje de polițiști au mers la fața locului pentru cercetări, iar inițial cazul a fost înregistrat ca accident, crezându-se că bărbatul a fost acroșat și târât pe șosea de un autoturism al cărui șofer a părăsit locul faptei.

Victima a fost transportată la spital în comă, iar medicii afirmau că are numeroase leziuni interne și externe, între care la coloana cervicală, la cap și traumatisme în zona toracică și abdominală.

„Are o bună parte din țesuturile moi de pe coapse și fese lipsă, practic aproape nu mai are fese. Lipsa țesutului a cauzat o infecție gravă, iar pronosticul este foarte rezervat”, declara purtătorul de cuvânt al spitalului arădean, care preciza că tânărul avea „urme de legare” la încheieturile mâinilor.

Polițiștii au predat cazul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, considerând că ar putea fi vorba despre o vătămare corporală cu intenție.

Procurorul de caz Codrin Gavra declara că se are în vedere atât ipoteza unui accident, cât și a „unui act deliberat de agresiune”.

Ulterior, surse din rândul anchetatorilor declarau că în acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru tentativă de omor, autorii fiind necunoscuți.

Primarul comunei Șiria, Valentin Bot, declara că în noaptea incidentului i-a însoțit pe polițiști câteva ore în timpul cercetărilor și că o dâră de sânge se întindea pe o distanță de peste 400 de metri până la locul în care a fost găsită victima.

„Dâra de sânge a pornit pe strada Avram Iancu, într-un loc în care pe jos se afla o sticlă de bere, și a ajuns pe a doua stradă, perpendiculară, la o distanță de peste 400 de metri. Inițial, am crezut că a fost o persoană în stare de ebrietate acroșată de o mașină și târâtă, dar este posibil să fie vorba de un act criminal la mijloc”, spunea primarul.

Edilul mai spunea că a fost de față când ambulanța a preluat victima, care se afla în mjlocul șoselei, iar aceasta nu era conștientă, ci doar gemea.

Potrivit sursei citate, bărbatul avea o situație materială precară, nu avea familie și a fost crescut de o fundație umanitară. El locuia în chirie în casa unor localnici.