UPDATE.Bărbatul a fost audiat de polițiștii Secției 1, cărora le-a spus că a găsit taragotul în timp ce alerga într-un parc din zona Basarab, în Sectorul 1 al Capitalei, au precizat sursele citate.
Interpretul Dumitru Fărcaș a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat, sâmbătă, dintr-un microbuz parcat în fața Ateneului Român din București, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir.
Surse din Poliția Capitalei au declarat, pentru MEDIAFAX, că furtul a fost reclamat sâmbătă, în jurul orei 17.45, taragotul și un acordeon furate dintr-un microbuz parcat în fața Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat, valorând aproximativ 7.000 de euro.
Fărcaș declara pentru MEDIAFAX că taragotul Stowasser, care i-a fost furat sâmbătă, este instrumentul său de suflet, pe care a cântat timp de 55 de ani.
„Noi am venit de la Slobozia la concertul lui Gheorghe Zamfir. Am avut concert acolo. Și la ora 15.30 am parcat în față la Ateneul Român și ne-am dus până în hol, să vedem cum se desfășoară programul. La 19.00 aveam spectacolul. Și cât am stat noi în hol la Ateneu, șoferul l-a luat cineva și l-a ținut de povești, l-a dus lângă o copertină acolo, și alții au operat, au luat geanta cu taragotul și acordeonul și au dispărut cu ele. Apoi a venit poliția și am dat toate declarațiile”, a spus Dumitru Fărcaș, care a precizat că nu avea asigurare pe instrumentele furate.
Naistul Gheorghe Zamfir declara că taragotul lui Dumitru Fărcaș este un instrument unic care nu poate fi vândut cu ușurință, precizând totodată că acest furt reprezintă un dezastru național.
ȘTIREA INIȚIALĂ. Surse din Poliția Capitalei au declarat, pentru MEDIAFAX, că furtul s-a produs sâmbătă după-amiază, fiind reclamat la Poliție în jurul orei 17.45.
„Taragotul și un acordeon au fost furate dintr-un microbuz parcat în fața Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat. Bunurile furate valorează aproximativ 7.000 de euro”, au spus sursele citate.
Dumitru Fărcaș și alți artiști sosiseră la Ateneu pentru a participa la spectacolul aniversar „Zamfir – 50 de ani pe scenă”. Hoții au acționat după ce aceștia au coborât din microbuz. Cel mai probabil, ei ar fi găsit o ușă a microbuzului deschisă.
Polițiștii fac cercetări pentru a da de urma celor care au furat taragotul și acordeonul.