Tăriceanu anunță, într-o comună din Bacău, majorarea în acest an a pensiilor agricole cu 50%
Premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat în vizită la Bacău, a afirmat, într-o discuție cu localnicii comunei Helegiu, că pensiile agricole vor fi majorate cu 50% în acest an, arătând totodată că Executivul a crescut nivelul și celorlalte categorii de pensii.
El a vorbit despre majorarea pensiilor agricole după ce mai mulți pensionari ai comunei au reclamat nivelul scăzut al veniturilor.
"Majorăm pensiile agricole cu 50% anul acesta", le-a spus Tăriceanu acestora.
Premierul le-a spus celorlalți localnici, care l-au întrebat dacă doar pensiile agricole vor beneficia de această majorare, că Executivul a crescut și nivelul altor categorii de pensii.
"Nu, nu, le-am urcat pe toate", a spus Tăriceanu.
Șeful Guvernului a primit, luni, la Palatul Victoria o delegație a organizațiilor pensionarilor la nivel național, care i-au prezentat o listă de revendicări incluzând creșterea valorii punctului de pensie. (Mediafax)