Tăriceanu, audiat la ICCJ în primul termen al dosarului în care e acuzat de mărturie mincinoasă
Procesul se desfășoară în această fază în cameră preliminară, ședința de judecată nefiind publică.
La intrare în sediul instanței, șeful Senatului nu a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști, anunță televiziunile de știri.
Pe 7 iulie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se arată că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.