Tăriceanu: Băsescu vrea să-și impună propria voință
Â
Președintele Traian Băsescu refuză să promulge Legea votului uninominal, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, deoarece vrea să își impună propria voință, a afirmat premierul Tăriceanu, arătând că sistemul propus de șeful statului este "o încercare de pregătire a dictaturii".
"Sistemul electoral propus de președintele Băsescu duce la deformări periculoase, grave ale rezultatului alegerilor, Este o încercare de pregătire a dictaturii minorității asupra majorității, ceea ce nu poate fi acceptat", a spus Tăriceanu, la postul public de radio.
El a arătat că președintele are impresia că este reprezentantul unei largi voințe, dar, de fapt, nu are dreptul să vorbească în numele majorității.
"Este și o problemă de mentalitate cu președintele, care crede că vorbește în numele unei majorități. Nu are acest drept și acționează în nume propriu, dând impresia că este reprezentantul unei largi voințe", a spus Tăriceanu.
Referendumul inițiat de șeful statului a fost apreciat de către premier ca "un capriciu al lui Băsescu", care și-a pierdut însă din importanță.