Tăriceanu confirmă întâlnirea de joi după-amiază cu social-democrații

Publicat: 15 02. 2012, 09:42
Actualizat: 26 07. 2012, 03:38
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că în cursul după-amiezii liberalii vor avea o întâlnire cu social-democrații, la Vila Lac 1, pentru a le prezenta punctul de vedere al PNL și a vedea cum se poziționează PSD în raport cu actuala dispută politică.

"Astăzi după-amiază (joi după-amiază – n.r.), vom avea o discuție cu PSD pentru a le prezenta care este punctul nostru de vedere și pentru a afla cum se poziționează ei în raport cu toată această situație de dispută și de conflict. Va trebui să le spunem clar că PNL consideră că cel mai important lucru este asigurarea progresului României, și nu menținerea unei situații de dispută", a declarat liderul liberal. El a precizat că întâlnirea cu social-democrații va avea loc la Vila Lac 1.

Întrebat dacă PNL are ceva de oferit PSD în schimbul susținerii în Parlament a Cabinetului Tăriceanu, șeful Executivului a subliniat că PNL nu face "compromisuri" cu PSD.

"Nu avem o propunere pentru PSD. PNL nu este dispus să facă compromisuri cu PSD", a afirmat premierul.

De asemenea, liderul PNL a adăugat că ar fi "hilară" situația în care un eventual guvern PSD va fi susținut de democrați și de președintele Traian Băsescu.(Mediafax)