Tăriceanu arată că, prin anunțul său, ministrul Justiției a încălcat procedurile legale care implică o analiză prealabilă a candidaților și a dosarelor acestora.
„Nu discut despre persoane. Discutăm despre principiu și despre procedurile legale pe care ministrul, în acest fel, le-a încălcat și le-a desconsiderat. Procedurile legale, după cum am văzut, și pentru procurorul general prevăd depunerea de candidaturi, de dosare și tot ceea ce ține ulterior de evaluarea candidaților. Nu este concurs, este o evaluare a candidaților din câte am înțeles, urmând ca această propunere să o înainteze către CSM și ulterior președintele să facă numirile”, spus Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferință de presă.
Copreședintele ALDE a ținut să menționeze că s-ar fi așteptat ca procedurile să fie respectate și în acest caz la fel cum s-a procedat pentru desemnarea procurorului general.
„Din moment ce, inclusiv în legătură cu cei doi procurori, ministrul s-a pronunțat la începutul mandatului că va respecta aceste proceduri, vedem acum, dintr-odată, că sare peste ceea ce a vorbit înainte și văd că vrea să respecte această procedură numai pentru numirea procurorului general, în timp ce pentru DNA a găsit o scurtătură, anunțul în conferința de presă”, a arătat Tăriceanu.
Președintele Senatului a mai spus și că ministrul Justiției are datoria fundamentală să respecte legea, dar și că atunci când există derapaje acestea ar trebui corectate și prin intervenția premierului Cioloș.
„Dacă ea nu respectă legea, avem așteptări mai mici de la toți ceilalți și este un lucru pe care vreau să-l subliniez și să-l aduc în atenția opiniei publice asupra modului în care, a nu știu câta oară, ministrul Justiției greșește. Cred că este și o responsabilitate aici, bineînțeles, a prim-ministrului, să-i atragă atenția ministrului Justiției să intre în legalitate”, a adăugat Tăriceanu.
Călin Popescu-Tăriceanu este de părere că atitudinea lui Prună transmite celorlalți procurori un mesaj „descurajant” prin faptul că anumite posturi par „rezervate, din start, pentru persoane preferate”.Copreședintele ALDE a mai spus și că nu se cuvine ca astfel de comunicări să fie făcute „festivist”, cu ocazia conferințelor de presă.
„Cred că problema carierei profesionale trebuie să se pună pentru toți și să dea această oportunitate. Am observat că subiectul a părut să treacă aproape neobservat în presă și mi se pare că este o greșeală un astfel de comportament din partea tocmai a ministrului Justiției, care s-a angajat la transparență, la respectarea legalității. Credeam că de la Bruxelles vine cu lucrurile poate un pic mai bine învățate. Nu numai atât, inclusiv recomandarea care este făcută în MCV este pentru realizarea acestor proceduri în mod legal și nu pentru anunțurile făcute în mod festivist la conferințele de presă. Poate ține seama doamna ministru de acest lucru”, a conchis Tăriceanu.