Prima pagină » Știri » Tăriceanu, despre noile restricții impuse de guvern: Ipocrizie și foarte multă minciună!

Tăriceanu, despre noile restricții impuse de guvern: Ipocrizie și foarte multă minciună!

Tăriceanu, despre noile restricții impuse de guvern: Ipocrizie și foarte multă minciună!

Călin Popescu Tăriceanu a reacționat, joi seară, după noile restricții anunțate de președintele Klaus Iohannis, care vor fi impuse în România de luni încolo.

Iohannis insistă că alegerile parlamentare din 6 decembrie pot fi ținute în condiții optime, chiar dacă avem aproape 10.000 de cazuri de Covid-19 pe zi.

„Foarte multă ipocrizie!” – Tăriceanu

Tăriceanu îi reamintește însă că, în primăvară, pe când aveam doar 200 de cazuri de coronavirus pe zi, Iohannis a cerut amânarea alegerilor locale.

„Vorbim despre o închidere! Este una parțială, pentru că activitățile economice nu vor fi închise. Numărul real de îmbolnăviri este mai mare, pentru că nu se face o testare pe scară largă. Când erau 200 de îmbolnăviri pe zi, președintele a cerut amânarea alegerilor locale. Acum, a venit cu exemplul din SUA, e multă ipocrizie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu la România TV.

Cu o lună înainte de alegerile parlamentare 2020, România se află într-un impas în privința crizei Covid, cu 9.714 cazuri noi, peste 1.000 de bolnavi la ATI și 121 decese, într-o singură zi.

„Recomandarea OMS este ca școlile să se închidă ultimele, nu putem avea o generație de sacrificiu. Sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru online”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu la România TV.

„Suntem, pe bună dreptate, cu toții îngrijorați. Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut și astăzi mulți, prea mulți care au decedat, și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Cele luate până acum nu sunt suficiente”, a spus Klaus Iohannis, la începutul ședinței de Guvern.

Iohannis: „Circulația pe timpul nopții restricționată!”

„Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă, peste tot, unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9.00, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile, și cele publice și cele private, trebuie interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau din exterior, iar firmele și autoritățile trebuie să-și decaleze programul astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică permițând distanțarea suficientă între persoane”, a mai spus Klaus Iohannis, în ședința de Guvern.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și