Tăriceanu la Iași: Politicienii din vremea Unirii au lăsat deoparte neînțelegerile și divergențele
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a adresat mulțimii adunate în Piața Unirii, din Iași, la împlinirea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Române, dând exemplul înaintașilor și spunând că politicienii de la avea vreme au lăsat deoparte neînțelegerile și divergențele.
"Liderii politici de atunci au lăsat deoparte toate neînțelegerile și divergentele și l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor. Ei au pus interesele României mai presus de interesele politice și personale. Este o lecție de istorie importantă pentru noi, toți, oamenii politici de astăzi", a spus Tăriceanu.
El a insistat asupra exemplului dat de înaintași, iar în încheierea discursului său a dorit să transmită celor prezenți "un mesaj de speranță"."Libertatea, justitția și prosperitatea sunt posibile pentru fiecare român în România europeană", a conchis Tăriceanu, care s-a referit și la contextul politic în care se găsesște România acum, ca stat membru al Uniunii Europene.