Prima pagină » Știri » Tăriceanu: Ministerele cer uneori alocări bugetare peste „orice limită a bunului simț”

Tăriceanu: Ministerele cer uneori alocări bugetare peste „orice limită a bunului simț”

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, că ministerele cer uneori alocări bugetare peste "orice limită a bunului simț", iar fondurile sunt destinate plății salariilor și achiziției de mobilă sau autoturisme, mai puțin pentru investiții.

 

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, că ministerele cer uneori alocări bugetare peste "orice limită a bunului simț", iar fondurile sunt destinate plății salariilor și achiziției de mobilă sau autoturisme, mai puțin pentru investiții.

"În ministere câteodată, în loc să se facă un calcul simplu legat de posibilitățile de majorare a bugetului de la un an la altul, apar cifre care sunt absolut ieșite din orice limită a bunului simț. Bugetul crește de la un an la altul, în termeni nominali, cu valoarea creșterii economice la care se adaugă inflația", a explicat Tăriceanu. Șeful Guvernului a precizat că aceasta este creșterea medie care poată fi asigurată ministerelor. "Dacă cineva vine și cere un buget dublu de la un an la altul, este evident lipsit de realism", a spus premierul.

El a subliniat că ministerele, dar și alte instituții publice, "sunt campioane" la cheltuirea banilor. "Știm foarte bine că ministerele sunt campioane la cheltuirea banilor pe salarii, la cumpărare de mobilier, unele mai rezolvă și problema cumpăratului de autoturisme. Acolo se descurcă bine. Când începem să analizăm realizările la capitolul investiții, cheltuieli de capital, vedem că stau foarte slab. Și atunci ne întrebăm la ce folosește majorarea, an de an, a bugetelor, dacă există o slabă capacitate de utilizare a acestor bani", a spus Tăriceanu. 

Proiectul de buget pentru anul 2008 va fi discutat în Guvern, în primă lectură, săptămâna viitoare, și va fi aprobat într-o ședință ulterioară a Executivului, după care va fi trimis Parlamentului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?