Tăriceanu, pe urmele lui Churchill: Prima lecție, nu mereu cei care iau voturile le și merită
„Astăzi se împlinesc 74 de ani de la un eveniment politic care a zguduit mapamondul și se va preda veșnic în școlile de politologie.
Winston Churchill, cel mai mare britanic care a trăit vreodată, cum îl consideră ai lui, omul care și-a dus țara la victorie, ca premier, în Al Doilea Război Mondial, a pierdut stupefiant primele alegeri organizate după înfrângerea lui Hitler, deși, personal, avea 83% încredere în sondaje. I-a rămas satisfacția că cel puțin pleca în opoziție după ce învinsese dușmanul nazist”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook..
„Marele bărbat de stat nu a dezarmat, a continuat lupta și, în 1951, a revenit la cârma țării. Cel care îl învinsese în alegeri a rămas în istorie mai mult grație acelei suprinzătoare înfrângeri a lui Churchill. De aici, prima lecție ar fi că nu mereu cei care iau voturile le și merită. A doua, niciodată să nu te consideri învins doar pentru că adversarii îți spun asta!”, mai spune liderul ALDE.
foto: Mediafax / Alexandru Dobre