Tăriceanu s-a întâlnit cu Iliescu la sfârșitul săptămânii trecute

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 17 05. 2012, 03:24
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, au declarat, astăzi, surse liberale, care au indicat ca posibilă temă a discuției moțiunea de cenzură a social-democraților.

PSD a depus, astăzi, la Camera Deputaților și la Senat, moțiunea intitulată "1000 de zile de haos. Sfârșitul guvernării de dreapta", susținută de 139 de parlamentari. Deși a semnat moțiunea, Ion Iliescu a fost unul dintre criticii acesteia, mai ales în ceea ce privește momentul ales pentru depunerea ei.

Sursele citate au precizat că premierul Tăriceanu i-a invitat, în această seară, la Guvern, pe vicepreședinții liberali pentru o discuție despre campania partidului pentru europarlamentare. Pe lângă tema campaniei electorale, liberalii vor aborda și tema moțiunii de cenzură.