Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, ajutorul de încălzire a locuinței va fi majorat

Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, ajutorul de încălzire a locuinței va fi majorat
Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, conform unei noi înțelegeri cu FMI, iar ajutorul de încălzire a locuinței va fi majorat în luna noiembrie, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Publicat: 15/05/2013, 19:19
Actualizat: 22/11/2016, 21:53

Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, conform unei noi înțelegeri cu FMI, iar ajutorul de încălzire a locuinței va fi majorat în luna noiembrie, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

„O măsură care fusese negociată de guvernul anterior, de Guvernul Boc, nu mai este aplicată în urma renegocierii cu partenerii internaționali, și anume eliminarea tarifelor sociale. Tarifele sociale nu se mai elimină, ele trebuiau eliminate la 1 aprilie, nu se elimină, face parte din ceea ce am negociat cu partenerii noștri internaționali, deci o altă măsură care protejează consumatorii vulerabili”, a spus Voinea, la sediul Guvernului.

Totodată, el a anunțat că ajutorul pentru încălzire va fi majorat în luna noiembrie, cu un nivel care nu a fost încă stabilit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska