Tatăl fetiței aruncată de mama ei dintr-un taxi, audiat la Poliția Capitalei: „Și-a pierdut mințile după ce a demisionat”
Tatăl fetiței de un an și jumătate, aruncată de mama ei dintr-un taxi, a fost audiat, vineri, la Poliția Capitalei, acesta declarând pentru MEDIAFAX că din iulie femeia îl sună și îi spune că el vrea să ucidă copilul și că pune oameni să o urmărească și să o otrăvească pe micuță.
Radu Ovidiu Bugariu a fost audiat timp de trei ore la sediul Poliției Capitalei, unde a dat mai multe informații despre Anița Bar, femeia cu care, spune el, a avut o relație de două luni și jumătate.
La ieșirea de la audieri, Radu Ovidiu Bugariu a declarat pentru MEDIAFAX că a cunoscut-o pe fosta grefieră pe internet și că în timpul celor două luni și jumătate s-a întâlnit cu aceasta de patru sau cinci ori, timp în care femeia nu i-a spus niciodată numele ei adevărat.
Bărbatul a spus că deși cunoștea faptul că în anul 2010 femeia a fost internată de două ori la un spital de boli psihice, nu i s-a părut niciodată că ea ar avea probleme.
Bugariu a mai spus că atunci când Anița Bar s-a despărțit de el, nu știa că este însărcinată, iar ulterior i-a comunicat despre nașterea fetiței printr-un email, moment în care a mers la starea civilă și a recunoscut copilul.
El a precizat că nu a plătit niciodată pensie alimentară, fosta grefieră neavând această pretenție, însă a contribuit cu bani la creșterea micuței.
Radu Ovidiu Bugariu a mai spus că după ce aceasta a terminat concendiul post natal și s-a întors la serviciu, din motive pe care nu le cunoaște ea și-a înaintat demisia, în iulie 2012, moment în care „și-ar fi pierdut mințile”.
„A început să mă sune și să îmi spună că vreau să ucid copilul și că pun oameni să o urmărească și să o otrăvească pe cea mică”, a declarat tatăl fetiței.
Bărbatul a spus că acum este casnic și că locuiește într-un sat de lângă Timișoara, după ce timp de zece ani a lucrat ca învățător.
El a precizat că dacă mama va fi decăzută din drepturi, dorește ca tată să ia fetița și să se ocupe de educația ei.
După audieri, bărbatul a plecat la spitalul unde este internată fetița, având la el un iepuraș din pluș.
Alături de Bugariu a fost audiat și fratele femeii.
Fetița va fi externată vineri, când tatăl său va ajunge la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.
„Fetița este bine. Aleargă pe hol. O vom externa vineri, când va veni tatăl să o ia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului „Marie Curie”, dr. Gabriel Smarandache.
El a precizat că familia va putea rămâne în spital până când „vor avea legătură pentru a reveni la Oradea”.
Mama fetiței, internată joi, va rămâne în continuare la Spitalul „Alexandru Obregia”, sub supraveghere, fiind evaluată psihologic și psihiatric.
„Pacienta a fost internată prin camera de gardă prin procedură nonvoluntară, potrivit legii sănătății mintale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia”, dr. Rodica Năstase.
Femeia primește de vineri medicația specifică diagnosticului „episod psihotic acut”. „Ea confirmă că are antecedente psihiatrice personale din 2010. Mai mult, a spus că atunci i s-a recomandat tratament, însă l-a întrerupt total, fără aviz medical, întrucât a considerat că s-a făcut bine”, a mai spus dr. Năstase.
Potrivit medicilor, pacienta a negat că ar fi vrut să-i facă rău fetiței. „Are însă o frică, întrucât simte că fetița ei este în primejdie, că cineva vrea să-i facă rău, și spune că a mai avut asemenea trăiri”, a adăugat medicul.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia” a mai spus că acțiunea de joi prin care femeia și-a aruncat copilul din taxi are caracter cert psihopatologic. „Este vorba despre un comportament halucinator delirant acut, care necesită supraveghere și monitorizare permanentă la momentul actual”, a explicat dr. Rodica Năstase.
În continuare, medicii îi vor face femeii evaluări periodice, pentru stabilirea unui diagnostic complet, de certitudine, și implicit a unei conduite terapeutice pentru momentul actual, dar și de perspectivă, a mai spus medicul.
În ceea ce privește discernământul femeii la momentul aruncării copilului din taxi, Rodica Năstase a ținut să precizeze că acesta nu poate fi stabilit nici în policinică și nici în spital, ci doar de către o echipă complexă de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.
„Stabilirea discernământului femeii asupra faptelor sale nu poate fi precizat decât de către INML, și în niciun caz de policlinici și de către spitale de psihiatrie. La rândul lui, INML va examina atât pacientul, cât și documentele întocmite de Spitalul Obregia, într-o comisie multidisciplinară”, a conchis medicul.
Femeia – în vârstă de 40 de ani, din Oradea, fost grefier la Curtea de Apel Oradea – și-a aruncat copilul, joi, dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală.
Fetiță a suferit escoriații faciale și un traumatism cranio-cerebral minor, fiind transportată la Spitalul „Marie Curie”, iar mama ei, care prezintă tulburări de comportament, a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.
Cazul este anchetat de procurori de la Parchetul Capitalei, împreună cu polițiștii judiciariști.
Femeia le-ar fi spus polițiștilor că portiera taxiului s-a deschis accidental, în timp ce șoferul mașinii susține că femeia a deschis ușa și a aruncat copilul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.
Ea și-ar mai fi aruncat copilul de alte două ori, iar miercuri, în timp ce se afla la Băile Felix, a fost nevoie de intevenția Poliției după ce i-a dat micuței să bea alcool, au informat surse din Poliție.
În cursul zilei de joi, femeia s-a urcat împreună cu fetița în tren și a venit la București. Apoi, a luat un taxi din fața gării, iar pe Podul Grant a deschis portiera și a aruncat fetița din mașină.