Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, femeia de 62 de ani a fost omorâtă de către soțul său cu o lovitură de cuțit în piept, în timp ce se afla pe pat în dormitorul conjugal, după ce cei doi băuseră împreună aproximativ cinci litri de vin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii au stabilit, în urma cercetărilor, că bărbatul de 63 de ani, tatăl unui preot din județul Iași, și-a ucis soția pe fondul geloziei, victima fiind bănuită că ar avea o relație extraconjugală cu un cumătru de-al său, din același sat. În ziua crimei, susțin procurorii, presupusul autor al omorului ar fi observat urme de vin roșu pe hainele soției sale în momentul în care a găsit-o căzută lângă toaleta din curtea locuinței, bănuind-o astfel că băuse împreună cu presupusul amant.
„În timp ce femeia se afla în pat, autorul i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona pieptului, după care s-a culcat lângă victimă. Abia a doua zi dimineață, atunci când s-a trezit, bărbatul a observat că soția sa este decedată”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.
După ce a constatat că soția sa este moartă, vasluianul de 63 de ani s-a dus la un magazin din sat, a cumpărat 2,5 litri de vin și apoi s-a reîntors la locuința sa. Ulterior, susțin anchetatorii, presupusul autor al crimei a început să scrie un bilet de adio, cu intenția de a se sinucide, mărturisind în scrisoare de ce și-a ucis nevasta cu care avusese o căsnicie de 40 de ani.
Bărbatul nu a reușit însă să-și ducă planul la bun sfârșit întrucât a fost surprins de către fiul său, care a alertat autoritățile.
Procurorul de caz a întocmit dosar penal pe numele vasluianului de 63 de ani pentru omor, acesta fiind cercetat în stare de libertate pe motiv că nu ar reprezenta un pericol social.