Potrivit unei declarații făcute miercuri de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vaccinarea împotriva COVID-19 nu înseamnă că imunizarea completă. Diferența va fi constituită de faptul că având anticorpi, virusul nu va mai fi agresiv.
Chestionat pe tema moduluo în care va fi gestionată situația, în contextul în care mulți vor refuza vaccinarea, ministrul Nelu Tătaru a spus, la Digi 24, că se va ajunge la situația în care 60 – 70% din populație va avea anticorpi.
„Vaccinarea nu împiedică reinfectarea, numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă ușoară sau asimptomatică de boală. (…) Rămân aceleași precauții, dar ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populație prezintă anticorpi și nu vom avea același număr de boli exprimate clinic sau același număr de decese”, a afirmat Tătaru.
Ministrul a explicat că pot să se imunizeze cei care nu boala în momentul administrării serului.
„Dacă nu au în acel moment boala se pot vaccina. În acest moment vaccinarea se face și la cei care au avut și la cei care nu au avut boala, dar nu se face la cei care trec prin boală în momentul vaccinării”, a mai spus Nelu Tătaru.
Tătaru spune că ar putea rămâne ministru al Sănătății în noul Guvern: E o variantă
Nelu Tătaru spune că își dorește să rămână ministru și că numele lui pentru acest portofoliu este luat în calcul de liberali.
„Nu au început încă negocierile (pe ministere – n.r.). Ministerul Săntății rămâne în tabăra pandemiei în acest moment. (…) Vom vedea ce ne rezervă viitorul. (…) Eu îmi doresc să fac reformă. Da (îmi doresc să rămân ministru – n.r.)”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.
Întrebat, în continuare, dacă liderii liberali iau în calcul păstrarea portofoliului Sănătății și propunerea sa la Ministerul Sănătății, Tătaru a răspuns că „este o variantă”.
România va primi 10.000 de doze de vaccin anti-COVID în perioada dintre Crăciun și anul nou. Ministrul interimar al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Digi24 că această primă tranșă va fi direcțonată către spitalele de boli infecțioase, iar pentru vaccinarea populației vor fi organizate centre mari la Romexpo, sau chiar Arena Națională.
„În perioada dintre Crăciun și Revelion va veni o primă tranșă „simbolică” de 10.000 de doze, asta însemnând vaccinare și rapel pentru 5.000 de persoane, pe care le vom dirija către secțiile de boli infecțioase”, a afirmat Tătaru, la Digi24.
„S-a ales varianta unor centre de vaccinare mai mari. În București, ne gândim la Romexpo sau Arena Națională. Preconizăm ca într-un centru mare cum este Arena Națională să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenți medicali care vor face acel vaccin, având zone de așteptare, unde se dă acel chestionar, se obține un consimțământ informat. Medicul verifică bolile concomitente, verifică posibila stare alergică, iar apoi va mai fi o altă zonă post-vaccinare, în care cel venit la vaccin va rămâne 15 minute, pentru a putea fi observat și evaluat”, a completat ministrul interimar al Sănătății.
Ministrul a precizat că depozitul central va fi la Institutul Cantacuzino, unde există 10 congelatoare mari, iar în țară sunt șase centre regionale.