Taxa absurdă pentru românii care stau la casă. Câți bani trebuie să dea lunar
Un focșănean s-a adresat Companiei de Utilități Publice și Protecției Consumatorului, după ce a că i s-a facturat la canalizare de cinci ori mai multă apă decât a consumat. Focșăneanul a avut de-a face cu „taxa pe apa de ploaie”, care îi vizează în special pe românii care stau la casă.
După ce a sesizat că suma pe care a trebuit să o plătească în luna iunie este mai mare de cinci ori decât consumul efectiv, focșăneanul s-a adresat autorităților, cerându-le să constate că numai o parte din cantitatea de apă provenită din precipitaţii ajunge la gura de canalizare.
Cetățeanul spune că cei de la Compania de Utilități Publice iau în considerare suprafața întreagă de construcţii, aplicând coeficienţii de scurgere ca şi cum toată apa rezultată ar merge la canal, deși cea mai mare parte a apei se scurge în pământ. Spre deosebire de persoanele care stau la casă, proprietarii de la bloc plătesc mult mai puţin.
„În urma facturii încărcate privind apa pluvială pe care o facturează pentru locuinţa mea, eu locuind la casă în municipiul Focşani, având o suprafaţă totală de 801 m.p., am cerut celor de la S.C. CUP S.A. Focşani să constate că numai o parte din cantitatea de apă provenită din precipitaţii ajunge la gura de canalizare. Aceştia au trimis două persoane care să măsoare şi să constate la faţa locului care este situaţia. Deşi le-am arătat ca nu toată apa de ploaie ajunge la gura de canal, autismul sau ordinile conducerii au dus la acelaşi răspuns: ”, spune Stelian Romeo Ionescu, focşăneanul nemulţumit.
Răspunsul autorităților despre taxa pea pa de ploaie
Reclamația este nesoluționabilă, a fost răspunsul Protecției Consumatorului din Vrancea:
„Vă comunicăm că reclamaţia dumneavoastră a fost soluţionată ca fiind nesoluţionabilă. Operatorul economic prezintă un punct de vedere care este în conformitate cu Legea 241/2006. Reperul canalizare şi epurare ape uzate cuprinde două componente: apa uzată aferentă apei consumate şi reprezintă 80% din consumul efectiv înregistrat lunar pe aparatul de măsură-apometru şi apa pluvială rezultată din ploi sau zăpezi. Apa pluvială se poate determina prin două feluri: 1): în sistem pauşal, prin înmulţirea cantităţilor specifice normale cu suprafaţa totală a incintelor construite, excluzându-se terenurile agricole şi grădinile; 2): în funcţie de cantităţile de precipitaţii lunare transmise de ANM. Astfel, valoarea lunară transmisă de ANM este înmulţită cu suprafaţa totală a incintelor”, se arată în răspunsul OPC Vrancea.
În aceslași timp, CUP Focşani a explicat în ce constă serviciul companiei și cum se calzulează „taxa pea pa de ploaie”.
„S.C. CUP S.A. Focşani asigură prin reţeaua publică de canalizare preluarea apelor meteorice din oraş. Acest serviciu este suportat de toţi cetăţenii, în sistem pauşal, calculat în funcţie de cantitatea de precipitaţii transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi proporţional cu suprafeţele incintelor construite şi neconstruite ale fiecărui imobil”, susţine într-un răspuns mai vechi pe acest subiect CUP Focşani.
O altă ciudăţenie a taxelor pe apă, se referă la faptul că apa potabilă, care curge la chiuvetă, are TVA de 9%, iar apa care ajunge în canalizare, are TVA de 19%, în condiţiile în care apa de la chiuvetă cu TVA redus ajunge în final, în cea mai mare parte, tot în canalizare.