Taxa de spitalizare pentru părinții care vor să stea cu cei mici este 70 de lei la Suceava: „E strigător la cer”

Publicat: 25 06. 2021, 21:42
Unii părinții nu își permit să achite taxa, astfel încât copii trec singuri printr-o perioadă dificlă din viața lor / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Părinții care vor să stea cu cei mici în perioada în care sunt spitalizați trebuie să achite o taxă de 70 de lei la un spital din Suceava. Aceștia susțin că „este strigător la cer”, mai ales în contextul în care taxa aproape s-a dublat într-o perioadă scurtă de timp.

Unul dintre părinții care a trecut printr-o asemenea situație este Gabriel, a cărui fetiță a fost internată de două ori într-o singură lună. La prima internare taxa costa 40 de lei, însă la a doua, în aceeași lună, era 70 de lei, relatează observatornews.ro.

„E strigător la cer. Când ajunge pe secţie soţia îmi spune: Taxa de spitalizare, 70 de lei. Sunt mulți părinți efectiv care refuză internarea copiilor deoarece nu au posibilitatea de a plăti această taxă de internare”, s declarat Gabriel Bulină.

Bărbatul a acceptat să plătească taxa, însă nu toți părinții își permit acest lucru.

De cealaltă parte, conducerea spitalului susține că taxa a fost majorată din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei COVID-19.

Situații dramatică pentru copii și părinți

„Această sumă reprezintă cheltuielile spitalului, dezinfecția, măști, mâncare și care se împart la numărul de pacienți existenţi”, a declarat Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.

Părinții se regăsesc într-o situație sfâșietoare – unii dintre ei nu își pot permite să achite taxa pentru a sta alături de copilul lor când trece printr-o perioadă grea asemenea internării.

  • „Nu mi-ar pica bine, deoarece salariile sunt mici, şi nu văd o soluţie”;
  • „Nu mi se pare normal, nici nu ştiu ce să răspund, sunt surprinsă…”;
  • „Nu sunt de acord, nu că ar fi foarte mult, dar sunt familii care chiar nu își permit”.

„Părinții vin doar când e perioada de vizită… Aceasta este situaţia…”, a declarat Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.

Acest tip de taxă este implementată în Timișoara, Brașov și Constanța și poate ajunge la 20 de lei pe zi. În Iași și în Botoșani este de 25 de lei, în timp ce în Craiova costă 58 de lei.

Se pare că în Suceava majorarea taxei a fost aprobată de Consiliul Județean (CJ), întrucât spitalul aparține de această instituție.

„A fost aprobată în Consiliul Judeţean. Voi cere să fie analizat”, a declarat Neculai Barbă, vicepreședintele CJ Suceava.