Taximetrist din Capitală, reținut după ce ar fi tâlhărit doi turiști britanici
Un taximetrist suspectat că, în noaptea de miercuri spre joi, a tâhărit doi turiști britanici, pe care i-a amenințat cu un cuțit, a fost prins de polițiștii bucureșteni la mai puțin de 24 de ore de la comiterea faptei, informează Poliția Capitalei.
„În cursul zilei de joi, 10 octombrie a.c., polițiștii Capitalei – Secția 22 Poliție au reușit identificarea și prinderea, în mai puțin de 24 de ore, a unui tânăr în vârstă de 28 de ani, de profesie taximetrist, suspectat de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie comisă asupra a doi cetățeni străini”, informează Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, joi noapte, în jurul orei 1.00, doi britanici au anunțat că au fost jefuiți de un taximmsterist care i-a amenințat cu un cuțit după ce au refuzat să plătească 400 de lei pentru o cursă.
Cei doi bărbați au povestit că au băut în Centrul Istoric, după care s-au urcat între-un taxi și au cerut să meargă la hotel din sectorul 6. După ce a oprit, șoferul le-a cerut 400 de lei, în condițiile în care, pentru aceeași cursă, turiștii ar fi plătit în zilele precedente doar 15 lei.
Pentru că turiștii au refizat să achite suma solicitată de șofer, acesta a scos un briceag. În aceste condiții, englezii au plătit 100 de lei, după care au anunțat Poliția.
La scurt timp după aceea, judiciariștii bucureșteni ai Secției 22, cu sprijinul specialiștilor Biroului de Analiză a Informațiilor Sector 6 și al polițiștilor Secției 20 Poliție, au reușit să-l prindă pe suspect, care a fost reținut, urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă.