Prima pagină » Știri » TB: Două săptămâni în plus de închisoare pentru Hayssam, în dosarul „Volvo”

TB: Două săptămâni în plus de închisoare pentru Hayssam, în dosarul „Volvo”

TB: Două săptămâni în plus de închisoare pentru Hayssam, în dosarul
Omar Hayssam a primit două săptămâni în plus de închisoare la condamnarea de 16 ani din dosarul "Volvo", potrivit unei decizii de vineri a TB, prin care s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei, arestul preventiv scăzut din aceasta fiind de trei luni și jumătate, față de patru luni inițial.

Omar Hayssam a primit două săptămâni în plus de închisoare la condamnarea de 16 ani din dosarul „Volvo”, potrivit unei decizii de vineri a TB, prin care s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei, arestul preventiv scăzut din aceasta fiind de trei luni și jumătate, față de patru luni inițial.

În mai 2010, judecătorul Tribunalului București (TB) care a decis, în primă instanță, condamnarea la 16 ani de închisoare pentru Hayssam a stabilit totodată ca, în cazul sirianului, să se deducă perioada de arest preventiv, respectiv 6 aprilie 2005 – 2 august 2005 inclusiv. Astfel, s-a stabilit atunci să fie scăzute patru luni de închisoare din pedeapsa finală de 16 ani, menținută ulterior de instanțele superioare.

Vineri, Tribunalul București, în urma judecării unei contestații la executare făcută de Biroul de Executări al acestei instanțe, a stabilit să micșoreze cu doar trei luni și jumătate perioada de arest a sirianului, ceea ce înseamnă că acesta va face două săptămâni în plus de închisoare, față de perioada stabilită anterior de aceeași instanță.

Astfel, Tribunalul București a admis contestația la executare formulată de biroul executări penale din cadrul TB, secția 1 penală.

„Dispune anularea MEPI nr. 987/2012 emis în baza sentinței Penale nr. 424/f/2010 și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 16 ani de închisoare, din care urmează să se deducă durata reținerii și arestului preventiv de la 6 aprilie 2005 la 18 iulie 2005”, a decis instanța.

Omar Hayssam a fost transferat, joi, de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Mărgineni, fiindu-i stabilit un regim de maximă siguranță, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Monica Pană.

Executarea pedepsei în regim de maximă siguranță a fost stabilită întrucât Omar Hayssam are o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian.

Potrivit legii, regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detenției pe viață și celor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Deținuților care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță li se aplică măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare. Aceștia sunt cazați, de regulă, individual, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.

Sirianul Omar Hayssam a fost adus în țară după șapte ani de la fuga acestuia din România.

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române în 19 iulie, potrivit anunțului făcut atunci de purtător de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea.

După ce a fost adus în țară, Omar Hayssam a fost dus într-un centru de reținere și arest preventiv al Poliției Române, pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă și înșelăciune.

În 23 iulie, Omar Hayssam a fost dus în Penitenciarul Rahova, unde a stat până sâmbătă.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 și condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanța supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înșelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria și Egipt la firmele controlate de el.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanța supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanțele inferioare dispuseseră achitarea lui și a celorlalți inculpați.

Omar Hayssam a depus, în 1 august, la instanța supremă, două contestații în anulare, în dosarul de terorism și în dosarul „Volvo”, prima având termen în 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua în 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestații în anulare duce la rejudecarea dosarului.

Hayssam este judecat și pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de frații acestuia, Mukhles și Mahmoud, și de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles și Mahmoud Omar, acuzați că i-ar fi înlesnit fuga din țară, au fost achitați. Sentința nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

El mai are două dosare deschise de DIICOT, cel pentru înșelăciune și delapidare în care a fost arestat preventiv pe 2 august, iar al doilea, pentru spălare de bani, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Hayssam este vizat și într-un dosar de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel național și internațional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel București, în iulie 2006.

Citește și