Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și Casa de Cultură a Sindicatelor, închise
Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești și-au suspendat, începând de vineri, activitatea din cauză că nu îndeplinesc toate condițiile privind securitatea în caz de incendiu. Anunțul a fost făcut luni, în cadrul Colegiului Prefectural Prahova, de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, care au fost notificați cu privire la suspendarea activității de către cele două instituții.
„În cursul zilei de vineri după-amiază, cele două instituții (Teatrul «Toma Caragiu» și Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești – n.r.) au notificat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova despre faptul că își suspendă activitatea până la remedierea problemelor în ceea ce privește securitatea la incendiu”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Ea a precizat că, anterior, administratorii celor două săli de spectacole au fost amendați din cauza deficiențelor legate de securitatea spectatorilor în caz de incendiu.
„Noi cunoaștem faptul că la Casa de Cultură a Sindicatelor cât și la teatru sursele de alimentare cu apă nu funcționau în mod corespunzător sau au fost demontate, iar iluminatul de siguranță pentru evacuare nu funcționa în parametrii normali, așa cum era prevăzut în proiectul general de execuție. Aceste instituții au fost verificate în fiecare an de către inspectorii de prevenire din cadrul ISU și au fost sancționate atât pentru lipsa autorizației de funcționare la incendiu cât și pentru celelalte nereguli și deficiențe constatate”, a mai spus reprezentantul ISU Prahova.
Vineri, reprezentanții Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești au anunțat, pe internet, că instituția suspendă spectacolele programate pentru perioada 6 – 8 noiembrie, invocând „motive tehnice”. În același anunț, spectatorii care cumpăraseră bilete pentru spectacolele programate pentru weekend-ul trecut erau informați că vor primi banii înapoi de la agenția de bilete a teatrului.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Ploiești, Alina Istrătescu, a declarat, luni, că viceprimarul au atribuții de primar al municipiului, Iulian Teodorescu, a dispus constituirea unei comisii care să verifice situația teatrului în ceea ce privește securitatea la incendiu.
„Până pe 13 noiembrie comisia trebuie să analizeze situația și să veridice cauzele pentru care sala nu are autorizație pentru securitatea la incendiu. Vor fi identificate persoanele responsabile de această situație, se vor stabili modalitățile de remediere și vor fi stabilite persoanele care vor face demersurile pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Ploiești.
Sala teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, aflată în administrarea Consiliului Local, are o capacitate de peste 250 de locuri și este situată la parterul unui bloc din centrul municipiului.
Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești, aflată în administrarea unor confederații sindicale și situată tot în centrul Ploieștiului, este cea mai mare sală de spectacole din județul Prahova, având o capacitate de aproximativ 800 de locuri.
Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești găzduiește spectacole, concerte, dar și manifestări politice, cea mai recentă astfel de manifestare fiind conferința de alegeri a PSD Prahova, care a avut loc în luna septembrie și la care a participat și Liviu Dragnea, alături de alți lideri PSD.
Activitatea celor două instituții va fi suspendată până când vor îndeplini prevederile HG numărul 915 din 3 noiembrie 2015, „privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți”.