Prima pagină » Știri » Televiziunea din cauza căreia CNA a intrat în atenția DNA va putea emite și în țară

Televiziunea din cauza căreia CNA a intrat în atenția DNA va putea emite și în țară

Televiziunea din cauza căreia CNA a intrat în atenția DNA va putea emite și în țară
Estrada TV, una dintre televiziunile din cauza cărora Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a primit marți aprobarea CNA să emită la nivel național, extinzându-și astfel zona de acoperire, care până în prezent viza doar Bucureștiul.

CNA a analizat, în ședința de marți, mai multe solicitări primite de la societatea Estrada TV SRL pentru televiziunea generalistă Estrada TV – Televiziunea Zonei Metropolitane București.

Televiziunea generalistă Estrada TV a fost lansată în 2013 de Valentin Iliescu, care a fost ministru PDL pentru Relația cu Parlamentul în Guvernele Boc și Ungureanu și care a fost numit, în luna iunie, de premierul Victor Ponta în funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul.

În luna octombrie, la sediul CNA, au avut loc percheziții ale DNA, iar la momentul respectiv surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că aceste percheziții ar fi avut legătură cu sancționarea mai multor televiziuni, între care se număra și Estrada TV. În acest caz, DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014.

Estrada TV a intrat în atenția CNA în acest an din cauza mai multor încălcări ale legislației audiovizualului. Potrivit unor informații prezentate în ședința din 16 septembrie, Estrada TV a primit licență audiovizuală pe 27 iunie 2013, pentru a fi difuzată în București și județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Călărași și Ialomița. La momentul respectiv, asociații societății Estrada TV SRL, care a obținut licența, erau Valentin Iliescu (50%) și Mădălina Iliescu (50%).

Însă, în urma unui control efectuat de departamentele de specialitate ale CNA la Estrada TV, s-a constatat că nu este respectată zona de difuzare prevăzută în licența audiovizuală aprobată de Consiliu, programele fiind de interes numai pentru București. Totodată, CNA a constatat că Estrada TV nu a respectat orarul de emisie și structura serviciului de programe aprobat de Consiliu pe 27 iunie 2013, la primirea licenței. În plus, unele emisiuni în reluare au fost transmise fără această mențiune, iar în alte emisiuni a fost făcută publicitate mascată, conform informațiilor prezentate în ședința CNA din 16 septembrie.

CNA a decis la momentul respectiv să se realizeze o monitorizare pe conținutul difuzat de Estrada TV, o perioadă mai lungă de timp. Ulterior, societatea Estrada TV SRL a transmis CNA trei notificări, între care și una prin care anunța Consiliul privind întreruperea emisiei din cauza unor probleme de natură tehnică. Termenul legal până la care Estrada TV are permisiunea să întrerupă emisia va expira pe 28 decembrie, potrivit unor informații prezentate în ședința CNA de marți.

Pe de altă parte, Valentin Iliescu – care era atât acționar și administrator al societății Estrada TV SRL, cât și realizator de emisiuni la Estrada TV – a renunțat la calitatea de administrator, acționar și realizator la această televiziune, în contextul numirii sale, în luna iunie, în funcția de secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul.

De asemenea, structura acționariatului Estrada TV SRL a fost modificată. În prezent, asociații societății sunt Denisa-Steliana Alui-Gheorghe (75%) și Gheorghe Constantin Alui-Gheorghe (25%).

Potrivit informațiilor prezentate în ședința de marți, modificarea acționariatului a fost făcută înainte de aprobarea CNA a modificării licenței audiovizuale a Estrada TV în acest sens, așa cum prevede legislația audiovizualului. Astfel, CNA a decis să someze public Estrada TV, la propunerea membrului CNA Gabriel Tufeanu, cel care a condus ședința Consiliului de marți.

Pe de altă parte, majoritatea membrilor CNA au aprobat solicitarea Estrada TV SRL de transformare a licenței Estrada TV dintr-una prin rețele de comunicații electronice, care emite local, în licență prin satelit, care poate emite la nivel național. De asemenea, CNA a aprobat și mutarea amplasamentului studioului Estrada TV, de pe strada Lipscani în zona Berceni.

În schimb, CNA a respins solicitarea Estrada TV SRL de aprobare a modificării a denumirii televiziunii Estrada TV în Estrada TV – Televiziunea seniorilor. Totodată, CNA a respins solicitarea Estrada TV SRL de modificare a formatului televiziunii Estrada TV din generalist în tematic (televiziune dedicată seniorilor, cu vârsta de peste 50 de ani).

„Ne dorim să facem un proiect integral pentru seniori, deoarece nu este acordată o atenție acestei categorii. Prin programele noastre ne dorim să ne ocupăm foarte mult de problemele acestora, să aducem cât mai mult interes pentru problemele lor și să ne apropiem mai mult de nevoile lor. La ora actuală nu există o televiziune dedicată integral acestei categorii”, a spus Denisa-Steliana Alui-Gheorghe, acționar și administrator al Estrada TV, în ședința CNA de marți.

Potrivit informațiilor prezentate în ședința CNA de marți de reprezentanții Estrada TV, televiziunea va avea studioul într-un spațiu din zona Berceni, dat în comodat de Stelian Fulga.

„Eu cred că dumneavoastră ne povestiți aici ce vrem să auzim, dar consistență proiectul dumneavoastră nu are”, a spus membrul CNA Monica Gubernat, atrăgând atenția asupra faptului că Estrada TV are un contract de comodat cu terapeutul naturist Stelian Fulga și că acesta a avut probleme cu CNA.

Denisa Steliana Alui-Gheorghe deține și 33,3% din capitalul social al societății Full Television Production SRL, în care este acționar și terapeutul naturist Stelian Fulga, care în trecut a solicitat CNA o licență audiovizuală pentru a-și lansa propria televiziune (Full TV), însă solicitarea a fost respinsă.

Reprezentanții Estrada TV au spus că Stelian Fulga nu are nicio legătură cu programele Estrada TV.

Membrul CNA Valentin Jucan a spus că nu trebuie condiționată eliberarea și accesul la o licență audiovizuală de o persoană anume. „Nu ne este nouă permis să spunem să nu apară cutare la post, obligația noastră este să asigurăm cadrul pentru ca o televiziune să respecte legea, iar obligația lor este să respecte legea”, a spus Jucan.

Pe de altă parte, membrul CNA Lorand Turos a spus că Estrada TV SRL s-a angajat să realizeze „un proiect dedicat bucureșenilor zonei metropolitane”. „Acum văd că dumneavoastră ați renunțat la acest proiect, că acționariatul se schimbă, denumirea, structura, zona de difuzare și modul de difuzare. De ce ați renunțat la acest post local bucureștean, de ce nu ați solicitat o nouă licență? Poate ar fi fost mai ușor să veniți cu acest nou proiect?”, a spus membrul CNA Lorand Turos.

Reprezentanții Estrada TV au spus că, odată cu schimbarea acționariatului societății, s-au schimbat și viziunile.

În cele din urmă, solicitarea de modificare a denumirii Estrada TV și transformarea sa în televiziune pentru seniori a fost respinsă. Doar patru membri ai CNA (Valentin Jucan, Viorel Vasile Buda, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) au votat „pentru”, în timp ce Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat și Gabriel Tufeanu au votat „împotrivă”.

Citește și