Televiziunile locale vor o parte din ajutorul de stat de 15 milioane de euro
Asociația Televiziunilor Locale și Regionale (ATVLR) a transmis, în luna iunie, o adresă Secretariatului General al Guvernului (SGG), în care spune că a luat act cu deosebit interes de inițiativa Executivului de susținere a operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează emisiuni de informare, educative și culturale de interes public, o inițiativă concretizată prin aprobarea Ordonanței de Urgență numărul 18 din 15 iunie 2015.
Astfel, Guvernul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget este de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia.
În acest context, asociația a precizat că dorește să aducă în atenția factorilor de decizie problematica stațiilor de televiziune locale și regionale. „În prezent, în România există și funcționează, pe baza licențelor eliberate de CNA și ANCOM, peste 100 de stații de televiziune cu acoperire locală și regională. Aceste posturi de televiziune au fost lansate ca inițiative private și au fost menite să răspundă unei nevoi acute de informare punctuală a comunităților locale din țară”, se spune în adresa ATVLR, care a fost transmisă de SGG și Consiliului Național al Audiovizualului.
Asociația mai spune că stațiile de televiziune naționale, fie că este vorba de cele generaliste, fie de cele axate pe programe de știri, au de cele mai multe ori sediul în București și doar câțiva corespondenți în teritoriu și, astfel, nu pot răspunde nevoilor de informare ale comunităților locale și nu pot acoperi, din punct de vedere logistic și jurnalistic, spectrul evenimentelor sociale, culturale, politice din zona locală.
În aceeași adresă, asociația face referire la criza economică din ultimii ani din piața media din România, bugetele de publicitate prăbușindu-se. În acest context, asociația spune că stațiile locale și regionale au fost cele mai afectate, reducându-și la maximum operațiunile și personalul. „Reglementările inechitabile în materie de drepturi de autor, precum și cerințele de retransmisie impuse de marile rețele de cablu au adâncit criza stațiilor locale de televiziune”, se mai spune în adresa asociației.
În aceste condiții, asociația consideră că demersul Guvernului privind ajutorul de stat trebuie să ia în considerare în aplicarea Ordonanței de Urgență și televiziunile locale și regionale, iar acest lucru să fie prevăzut în detaliu în normele de aplicare a acesteia. „Posturile de televiziune de interes local și regional sunt capabile de producții culturale, educative și informative de reală valoare, iar stimularea operatorilor locali din audiovizual nu ar trebui să lipsească din schema de ajutor de stat propusă de Guvern prin OUG 18/2015”, se mai spune în aceeași adresă, care este semnată de președintele Asociației Televiziunilor Locale și Regionale, Bogdan Gheorghiu.
Adresa este însoțită de o anexă cu membrii asociației (la 15 iunie 2015), respectiv: West TV, Argeș TV, As TV, Tele M Botoșani, Campus TV, Oltenia 3TV, TV Galați Brăila, Digital 3TV, Feny TV, Hunedoara TV, Galaxy TV, Prahova TV, VP TV, Nord Vest TV, Sălăjeanul TV, Bucovina TV, Etalon TV și Goldbach Media România SRL.
CNA a analizat, în ședința de marți, această adresă și a decis să informeze Asociația Televiziunilor Locale și Regionale că procedurile și normele referitoare la criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor schemei de ajutor de stat, potrivit OUG 18/2015, categoriile de cheltuieli eligibile, procedurile de acordare și de monitorizare vor fi supuse consultării publice.