Temutul virus aviar care poate trece la om, la porțile României. Se vrea suspendarea achizițiilor de carne și de ouă din Polonia pentru a-i proteja pe consumatori!
Potrivit unei informări transmise de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP), în urmă cu patru zile, Polonia a notificat la OIE primul caz de influență aviară înalt patogenă din acest an, stat care nu a mai înregistrat focare din 2017.
„În numai trei zile, virusul s-a extins, fiind afectate trei ferme pe o rază de 3 km, cu aproximativ 400.000 capete”, se menționează în documentul ACEBOP. „În procent de risc, România este prima pe listă, datorită cantităților de sute de tone intrate săptămânal în țară și sute de mii de ouă”.
Conform Directivei 2005/94/CE a Consiliului Europei, în vederea prevenirii eventualei răspândiri a virusului influenței aviare H5N8 în alte exploatații de păsări din statul afectat și din celelalte țări membre ale blocului comunitar, cu precădere cele care achiziționeaza păsari, carne și ouă din Polonia, autoritățile veterinare din statele UE au început aplicarea de măsuri.
În viziunea ACEBOP, prima „restricție corectă” ar fi suspendarea achizițiilor de carne și de ouă până la aplicarea măsurilor stabilite de Comisia Europeană (CE), cu scopul protejării consumatorului român, știind faptul că virusul influenței H5N8 poate trece la om.
„Această măsură ar trebui secondată de controlul întărit la destinație al cărnii și ouălor deja intrate, respectiv în depozitele din România, pentru a reduce spre zero riscul pentru consumator și retragerea lor de pe piață”, afirmă specialiștii ACEBOP. „Un recensământ al cantităților intrate în perioada noiembrie-ianuarie și destinația finală ar fi binevenit în eventualitatea unui risc”.
Conform anunțului ACEBOP, CE solicită în continuare menținerea unei vigilențe extreme, care ar trebui marcată și de măsuri aplicate la achizițiile intracomunitare, nu numai la supravegherea fermelor din România.
Directiva 2005/94/CE prevede derogări de la restricțiile de mișcare a păsărilor, cărnii, ouălor – cu specificația mișcării doar în statul afectat, „NU și în alte state membre”.
„Dacă în luna decembrie 2019 au fost înregistrate notificări de cazuri de influență aviară slab patogenă de către Franța și Regatul Unit al Marii Britanii, noul an a debutat cu un caz de influență aviară înalt patogenă, în Polonia, care în numai trei zile s-a extins foarte mult”, trag un semnal de alarmă cei de la ACEBOP. „Acest fapt ne îngrijoreaza și ne dorim măsuri urgente, care să protejeze consumatorii și fermele românești. Asocierea pestei porcine africane în evoluție cu afectarea sectorului aviar cu gripă înalt patogenă ar fi un dezastru pentru societățile producătoare, dezastru care considerăm că poate fi evitat prin acțiuni rapide și ferme”.
Zilele trecute, Andrzej Danielak, președintele Asociației Poloneze a Crescătorilor și Producătorilor de Păsări, citat de Reuters, a declarat că H5N8 ar fi afectat trei ferme, cu până la 350.000 de păsări expuse riscului, pe o rază de trei kilometri.
„Serviciile veterinare implementează procedurile de eradicare a virusului în această situație”, au transmis autoritățile locale din regiunea Lubartowski într-un comunicat de presă.
Autoritățile poloneze au informat că au avut loc reuniuni de criză, în timp ce postul de televiziune polonez Polsat a arătat mașini ale poliției care blocau un drum din zonă.
Gripa aviară a fost detectată în fermele de curcani din estul Poloniei, au anunțat miercuri, 1 ianuarie 2020, autoritățile de la Varșovia.