Tensiune pe axa Moscova-Ankara. Turcia avertizează Rusia „să nu se joace cu focul”. Reacția Kremlinului
Președintele rus, Vladimir Putin, a refuzat să participe la o întrevedere bilaterală cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, deoarece Ankara nu vrea să prezinte scuze pentru doborârea unui bombardier rusesc. Kremlinul a precizat că președintele Turciei a solicitat întrevederea bilaterală, care ar fi prima după doborârea bombardierului rus.
Cu toate acestea, Erdogan a avertizat vineri Rusia „să nu se joace cu focul”, în contextul crizei dintre Ankara și Moscova. Președintele rus Vladimir „Putin spune că cei care au standarde duble în privința terorismului se joacă cu focul. Sunt perfect de acord cu el”, a declarat Erdogan vineri, în provincia Bayburt, din nordul Turciei.
„Într-adevăr, sprijinirea regimului (Bashar) al-Assad în Siria, care a omorât 380.000 de persoane, înseamnă să te joci cu focul. Bombardarea grupărilor de opoziție care au legitimitate internațională, cu scuza că lupți împotriva Daesh (gruparea Stat Islamic-n.r.), înseamnă să te joci cu focul. Să folosești un incident în care toată lumea dă dreptate Turciei ca scuză pentru a chinui cetățenii noștri care participau la un târg în Rusia înseamnă să te joci cu focul. Să ataci iresponsabil camioane din regiune care se aflau acolo din motive comerciale sau umanitare înseamnă să te joci cu focul. Sfătuim sincer Rusia să nu se joace cu focul”, a adăugat Erdogan.
Președintele Turciei și-a exprimat de asemenea disponibilitatea de a se întâlni cu liderul rus la Paris, cu ocazia summitului pe tema climei, pentru a ajunge la o înțelegere și a evita escaladarea tensiunilor.
„Nu ne simțim confortabil în legătură cu eforturile de a muta disputa pe tema avionului doborât în alte zone ale relațiilor. Să nu lăsăm asta să se întâmple”, a adăugat el, subliniind că menținerea relațiilor bune este în beneficiul ambelor țări.
Lavrov: liderii turci au depășit limitele acceptabile
„Credem că liderii turci au depășit limitele acceptabile”, a avertizat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în ceea ce pare a fi o reacție la afirmațiile președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a avertizat Rusia „să nu se joace cu focul”.
„Liderii de la Ankara riscă să aducă Turcia într-o situație foarte complicată – atât la nivelul intereselor pe termen lung, cât și din punctul de vedere al situației regionale”, a declarat Lavrov, potrivit Itar-Tass, după întrevederea pe care a avut-o cu ministrul sirian de Externe, Walid al-Moualem. Lavrov a transmis mulțumiri sincere Administrației Bashar al-Assad pentru contribuția la salvarea unuia dintre piloții militari ruși. „Doborârea avionului militar rus este o agresiune fără precedent”, a afirmat, la rândul său, Walid al-Mouallem.
Administrația Vladimir Putin a decis suspendarea regimului de călătorii fără vize pentru cetățenii turci începând de la 1 ianuarie 2016. „Conducerea Rusiei a luat decizia de a suspenda regimul fără vize de călătorie în relația cu Turcia. Decizia va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016″, a anunțat Lavrov. El a precizat că „decizia are legătură directă cu securitatea Rusiei și a cetățenilor ruși”.