Ministrul de Externe din Ungaria, Szijjártó Péter, scrie despre Klaus Iohannis că este un politician „anti-maghiar” care implică Ungaria și Guvernul de la Budapesta în campania electorală românească. Reacția vine după ce Iohannis a sesizat CCR despre deschiderea unui punct de trecere a frontierei.
„Din păcate, președintele României este un politician extrem de anti-ungar. El implică constant Ungaria și Guvernul maghiar în campania electorală românească. Mai mult, acum dăunează intenționat colaborării româno-maghiare și împiedică probleme care sunt importante atât pentru poporul maghiar, cât și pentru cel român”, scrie Szijjártó Péter pe Facebook.
Ministrul de Externe din Ungaria adaugă că frontierele deschise la granițele celor două țări nu sunt doar simbolice, ci au și un rol practic, respectiv apropie cele două comunități și fac viața mai ușoară acestora.
„Vetoul pentru deschiderea unei noi treceri de frontieră nu este altceva decât un obstacol deliberat în apropierea celor două națiuni. Guvernul maghiar rămâne angajat în dezvoltarea relațiilor bilaterale, deoarece acest lucru este și în interesul maghiarilor care locuiesc în Transilvania și Secuime”, mai notează Szijjártó Péter.
Președintele Klaus Iohannis vineri Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).
Iohannis arată în sesizare că Parlamentul României a transmis, în 2 iunie 2020, președintelui României, pentru promulgare, Legea pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).
„Apreciem că legea dedusă controlului de constituționalitate contravine dispozițiilor constituționale (…) referitoare la respectarea principiului separației puterilor în stat, (…) conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”, se arată în sesizare.
„Așadar, prin legea criticată, Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-și manifesta voința cu privire la o anumită problemă de politică externă. Astfel, Guvernul este obligat să-și exercite o anumită atribuție în condițiile fixate de Parlament, în sensul declanșării/inițierii unei acțiuni juridice sub forma unor discuții oficiale, adică a unor negocieri, purtate cu scopul încheierii în viitor a unui acord separat cu Republica Ungaria care să privească deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat”, mai scrie în sesizare.