Tentativa de asasinare a președintelui Insulelor Maldive, dejucată de un tânăr cercetaș
Președintele Insulelor Maldive, Maumoon Abdul Gayoon, a fost salvat marți dintr-o tentativă de asasinat de un tânăr cercetaș în vârstă de 15 ani, relatează Daily Telegraph, în ediția electronică de miercuri. Atacul s-a produs pe insula Hoarafushi, cea mai populată dintre cele 1.200 de insule care formează arhipelagul Maldive. Gayoom s-a întâlnit cu susținătorii săi, după inaugurarea unui proiect din domeniul energetic.
Gayoom, care a scăpat nevătămat din acest incident, i-a mulțumit ulterior lui Mohamed Jaisham, care purta o uniformă verde de cercetaș, cu cravată, și care s-a luptat cu bărbatul care scosese un cuțit, încercând să îl înjunghie pe președinte. Băiatul a suferit o rană la mână.
Atacatorul, care are în jur de 20 de ani, a fost arestat. Potrivit lui Shareef, este foarte probabil ca atacul să fi fost comis de adversarii politici ai lui Gayoom.