Prima pagină » Știri » Teodor Atanasiu și fiul lui Dobrițoiu, anchetați într-un dosar al DNA Cluj pentru fraude la referendum. Atanasiu: „Sunt acuzat că am cumpărat voturi”

Teodor Atanasiu și fiul lui Dobrițoiu, anchetați într-un dosar al DNA Cluj pentru fraude la referendum. Atanasiu: „Sunt acuzat că am cumpărat voturi”

Teodor Atanasiu și fiul lui Dobrițoiu, anchetați într-un dosar al DNA Cluj pentru fraude la referendum. Atanasiu:
Președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, și fiul vitreg ministrului Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, sunt anchetați într-un dosar al DNA Cluj privind fraude electorale.

Președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, și fiul vitreg al ministrului Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, sunt anchetați într-un dosar al DNA Cluj, în legătură cu referendumul. Teodor Atanasiu susține că a fost acuzat de cumpărare de voturi și de faptul că și-a folosit influența de președinte al filialei locale a PNL. Fostul ministru Atanasiu are calitatea de învinuit în acest dosar. După ce a fost audiat de procurori Atanasiu a respins acuzațiile și a precizat că și alți lideri PNL sunt vizați de ancheta DNA.

UPDATE 17:12 Dumitru Samson, fiul vitre al ministrului Dobrițoiu este acum audiat de procurorii DNA Cluj

UPDATE 17:03 Teodor Atanasiu, Dumitru Samson și alte 4 persoane puse sub învinuire de DNA Cluj

Președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, și Dumitru Samson, fiul ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu, au fost puși sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracțiuni la legea referendumului și infracțiuni de corupție, cei șase fiind urmăriți penal, afirmă surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că DNA Cluj a pus sub învinuire șase persoane pentru infracțiuni la legea referendumului și infracțiuni de corupție.

„DNA Cluj a pus sub învinuire șase persoane și a început împotriva lor urmărirea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni la legea referendumului și infracțiuni de corupție. Printre cele șase persoane se numără și Teodor Atanasiu și Dumitru Samson”, au spus sursele citate.

UPDATE 14:56 Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu este așteptat la audieri la sediul DNA Cluj în cursul zilei.

UPDATE 14:05 Atanasiu după audierea de la DNA:”Sunt acuzat că eu, Nicoară și Antonescu am cumpărat voturi”

Fostul ministru Teodor Atanasiu a declarat că a fost chemat la DNA în calitate de președinte al PNL Alba și că are calitatea de învinuit.

„”Sunt acuzat că am cumpărat voturi. Acuzația oficială este că am folosit mijloace bănești și automobile să duc alegătorii la urne și așa am influențat rezultatul referendumului. M-au întrebat și de interlopi, dar eu nu îi cunosc. Am auzit doar de unul din Alba Iulia. În rest nu îi cunosc. Nu îl cunosc nici pe fiul ministrului Dobrițoiu. Am înțeles că este vorba de mai mulți lideri liberali din Transilvania din Cluj, Arad, Bistrița. Noi liberalii din Ardeal suntem acuzați că am vrut să dăm o lovitură de stat să-l dăm jos pe Băsescu. Procurorii spun că am folosit influența și autoturisme să ducem lumea la vot și asa am încercat să influențăm nefast viitorul României. Sunt aici în calitate de învinuit.

Eu cred că este o plângere ca să demonstreze ce a spus ambasadorul SUA, cancelarul Germaniei, ceea ce spunea Traian Băsescu, ceea ce spun cei de la PDL. Mai precis că nu sunt 7,5 milioane de români care vor să-l dea jos pe Băsescu, ci mult mai puțini. Că voturile au fost cumpărate de mine, de Nicoară, de Antonescu. Spun că de aia au venit să voteze împotriva lui Traian Băsescu, un om de altfel foarte iubit și dorit să se întoarcă la Cotroceni”, a precizat Teodor Atanasiu la ieșirea de la sediul DNA din Cluj.”, a precizat Teodor Atanasiu la ieșirea de la sediul DNA din Cluj.

Citește și