Teodorovici: Dacă acțiunea civilă va avea câștig de cauză, deciziile congresului vor fi invalidate
Eugen Teodorovici spune că Tribunalul București a respins vineri doar cererea care se referea la anularea congresului PSD de sâmbătă, subliniind că acțiunea civilă împotriva conducerii partidului nu a fost respinsă.„Dacă acțiunea civilă va avea câștig de cauză, deciziile congresului de mâine vor fi invalidate”, a apus Teodorovici, într-un text postat pe pagina sa de Facebook.
Explicațiile lui Teodorovici
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Eugen Teodorovici a afirmat că a depus la Tribunalul București o cerere pentru amânarea congresului până la judecarea acțiunii civile, dar și acțiunea civilă propriu-zisă împotriva conducerii partidului.
„Astăzi (vineri-n.r.) a fost respinsă doar cerea mea adresată Tribunalului București cu privire la primul aspect: anularea Congresului‼️ Motivul invocat de instanță? „Inadmisibilitate” = situația în care o instituție spune că nu poate soluționa o cerere formulată de un solicitant‼️”, a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.
„Instanța a invocat inadmisibilitatea cauzei chiar dacă aceasta nu a fost invocată de avocații care l-au reprezentat pe președintele ilegal al PSD și nici nu a fost discutată în timpul înfățișării‼️ Au evitat astfel să se pronunțe și să facă lumină în această situație, este adevărat una sensibilă și, implicit, să creeze astfel un precedent. Înțeleg teama instanței de a-și asuma o soluție clară prin care să facă dreptate. A fost aleasă soluția comodă, nedorind să se creeze, cum spuneam, precedente într-o dispută politică dar fără de care reformarea clasei politice este aproape imposibilă! Dar, este decizia instanței de judecată și o respect”, a mai scris el.
Eugen Teodorovici este de părere că deciziile congresului de sâmbătă ar putea fi invalidate, dacă acțiunea civilă depusă la Tribunal va avea câștig de cauză.
„Dacă acțiunea civilă va avea câştig de cauză, deciziile Congresului de mâine şi toate celelalte decizii luate de conducerea actuală după preluarea ilegală a partidului, începând cu 29 noiembrie 2019, vor fi invalidate! Timpul nu este în favoarea conducerii ilegale a PSD, căci chiar dacă aceasta mizează pe câștigarea legitimității în urma unui Congres organizat în condiții de ilegalitate, în final hotărârea judecătorească va dispune!”, a scris Teodorovici.
Acesta le-a transmis un mesaj și membrilor, delegaților și liderilor locali din cadrul PSD: „Mâine va fi o zi în care veți putea pune capăt unui șir lung de abuzuri și ilegalități comise de această conducere ilegală a PSD! Eu merg mai departe, dar refuz să girez încă o ilegalitate comisă în numele PSD! Voi? Îmi doresc ca membrii PSD să înțeleagă acum, mai mult decât oricând, că numai un PSD puternic va reuși să schimbe clasa politică din România! Și că ticăloșii ajunși acum la vârful conducerii, corup puterea!”, a încheiat acesta.
https://www.facebook.com/EugenOrlandoTeodorovici/posts/4548003058573628