TERIFIANT. Confesiunile unor minore, forțate să recurgă la prostituție. „Mă amenința pe mine și îmi amenința și familia cu moartea!”  

TERIFIANT. Confesiunile unor minore, forțate să recurgă la prostituție. „Mă amenința pe mine și îmi amenința și familia cu moartea!”  
Sursă Foto: OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO - foto caracter ilustrativ
Publicat: 06/06/2020, 19:07
Actualizat: 06/04/2021, 21:50

Câteva minore din județul Iași au fost forțate să recurgă la prostituție. Confesiunile lor sunt terifiante. „M-a lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele peste corp și cap!”, a relatat una dintre victime. Indivizii acuzați în acest caz își doresc să fie liberi, scrie ziarul ieșean BZI.

Victimele au relatat cum au fost lovite cu brutalitate

Mărturii sfâșietoare în fața anchetatorilor ale unor minore din Iași, obligate să se prostitueze. Victimele au povestit cum au fost lovite cu brutalitate pentru a-și vinde trupurile. Indivizii trimiși în judecată în acest caz vor să fie liberi.

Luis Gabriel Sînescu (20 de ani) le-a cerut judecătorilor să îi schimbe măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Totodată, Petru Vascal (25 de ani) și Fernando Iulian Colac (19 ani) au cerut să fie liberi. Magistrații Curții de Apel Iași au respins solicitările acestora. Instanța a menținut măsurile preventive luate în cazul lor. Cei trei au fost trimiși recent în judecată pentru trafic de minori, alături de alte trei persoane.

Acuzații de trafic de minori în cazul lui Luis Gabriel Sînescu, Petru Vascal și Fernando Iulian Colac

Cotidianul ieșean scrie că procurorii DIICOT Iași au trimis recent în judecată șase persoane, printre care Luis Gabriel Sînescu, Petru Vascal și Fernando Iulian Colac.

Potrivit anchetatorilor, cei acuzați de trafic de minori ar fi luat mai multe fete sărace și le-ar fi obligat să se prostitueze.

„În mod coordonat, repetat, s-au folosit violențe verbale și fizice asupra unor victime minore, vulnerabile, le-au forțat să întrețină relații sexuale contra cost”, au afirmat anchetatorii.

Una dintre minore a făcut mărturii sfâșietoare în fața procurorilor DIICOT Iași.

„Vascal avea o atitudine de nepăsare față de faptul că eram minore și sărace. L-am întrebat dacă știe că A. este minoră și că a fugit de acasă, iar acesta mi-a răspuns că știe și nu îl interesează. Era foarte violent, atât verbal, cât și fizic. Era nervos că pierdea banii la jocurile de noroc. M-a lovit de mai multe ori cu pumnii și picioarele peste corp și cap, producându-mi diferite leziuni și vânătăi”, a spus E.B.V.

Tânăra a mai relatat că a fost bătută cu un baston telescopic din metal, până ce s-a rupt.

„Mă obliga să folosesc fond de ten pentru a ascunde vânătăile și celelalte urme ale agresiunilor. Mă amenința pe mine și îmi amenința și familia cu moartea. Mi-a provocat o stare de teamă, deoarece îl credeam în stare de așa ceva. M-a lovit și cu un baston telescopic din metal, până când s-a rupt! Deși aveam dureri, m-a obligat să practic prostituția în folosul lui”, a mai relatat minora.

Minore sărace, șantajate cu publicarea de poze deocheate pe Facebook

Victimele minore au mai relatat că tot Vascal ar fi fost cel care le-ar fi învățat să nu declare la Poliție faptul că practică prostituția.

„Colac m-a amenințat cu publicitatea activităților sexuale desfășurate, către mama mea, către un număr nedefinit de persoane, prin postarea de fotografii pe rețeaua de socializare Facebook”, a afirmat o altă minoră.

De asemenea, o altă victimă a susținut că același individ i-a cerut să întrețină relații sexuale și în perioada din lună în care nu ar fi putut.

„Eu am avut o relație amoroasă cu acesta, la inițiativa lui”, a mai spus minora.

În același timp, judecătorii din Iași au susținut că faptele de care sunt acuzați indivizii sunt foarte grave.

„Starea de pericol pentru ordinea publică este dovedită în mod concret de aceleași mijloace probatorii care fundamentează și acuzațiile. Această stare este reliefată în primul rând de gravitatea deosebită a faptelor pentru care există motive verosimile de a se bănui că au fost comise de inculpați. Totodată, este dată de modalitățile și împrejurările în care se presupune că s-au săvârșit faptele, de mijloacele utilizate, de natura relațiilor sociale lezate, de urmările efectiv produse și care s-ar fi putut produce, de impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte. Prin urmare, lăsarea în libertate a inculpaților Petru Vascal și Fernando Iulian Colac în acest moment procesual, prin înlocuirea măsurii preventive, ar putea echivala cu o lipsă de protecție reală a comunității”, au declarat judecătorii.

Magistrații vor hotărî în perioada următoare ce se va întâmpla cu bărbații acuzați de trafic de minori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa