Terim: Victoria României este meritată

Publicat: 15 02. 2012, 10:18
Actualizat: 24 07. 2012, 09:53

Antrenorul echipei naționale de fotbal a Turciei, Fatih Terim, a declarat că victoria obținută de România, scor 2-0, în meciul amical pe care cele două reprezentative l-au susținut miercuri este una meritată și s-a arătat impresionat de Adrian Mutu, Nicolae Dică și Ciprian Marica.

"România a jucat mai bine în repriza a doua și a obținut o victorie meritată. Mi-au plăcut Mutu, Dică și Marica", a spus Terim.

Tehnicianul turc a subliniat că nu este dezamăgit de eșecul din meciul cu România. "Am încercat câțiva jucători pe posturi noi și uneori mai apar și dezamăgiri. Nu sunt dezamăgit de rezultat, până la urmă a fost un meci amical", a punctat Fatih Terim.

În timpul conferințelor de presă susținute de Fatih Terim și de Victor Pițurcă, în sala de la stadionul Național din Complexul Sportiv "Lia Manoliu" s-a întrerupt curentul. (Mediafax)