Test rapid pentru coronavirus, disponibil până la finalul lunii septembrie. Ce companie celebră îl va lansa
Compania farmaceutică Roche a anunţat, marţi, lansarea, până la sfârşitul lunii septembrie, a unui test rapid de depistare a COVID-19. Elevețienii susțin că rezultatele vor veni în 15 minute.
În primă fază, testul va fi disponibil în țările care recunosc “marcajul CE”, o etichetă absolut necesară pentru produsele care urmează să fie comercializate în țările care fac parte din Uniunea Europeană.
De asemenea, grupul Roche are în plan să depună “o cerere de autorizare de urgență” la Agenția Americană pentru Medicamnte (FDA).
“La lansare, 40 de milioane de teste rapide SARS-CoV-2 vor fi disponibile în fiecare lună. Această capacitate va fi mai mult decât dublă la sfârşitul acestui an pentru a răspunde la cererea de teste a sistemelor de sănătate din întreaga lume”, a indicat grupul Roche într-un comunicat.
Testul rapid de depistare a noului coronavirus urmează să fie lansat în parteneriat cu compania sud-coreeană SD Biosensor Inc, cu care Roche are un acord de distribuţie la nivel mondial.
Ce spun specialiștii despre testele rapid pentru coronavirus
Potrivit Comisiei de Microbiologie Medicală a Ministerului Sănătății, cel mai sigur test, recomandat și la nivel internațional, este așa-numitul RT-PCR (reverse-transcription polymerase chain reaction).
Andreea Cristina Alexandru, medic primar medicină de laborator, a declarat, recent, că testele rapide bazate pe detecția de anticorpi pentru pacienți nu sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
“Testele rapide si cele de tip point-of -care au avut o dezvoltare importantă în ultimii ani devenind din ce în ce mai complexe si sofisticate, permitand executia cu volume de probe mici. Cu toate acestea, rămân în continuare probleme cu sensibilitatea și specificitatea acestor tipuri de teste.În infectia COVID-19 au fost înregistrate cazuri cu raspuns imun – prin producerea de anticorpi- scazut, tardiv sau chiar absent; iar frecventele rezultate fals pozitive pot să fie generate de infectii cu alte tipuri de coronavirusuri; de aceea, Organizatia Mondială a Sanatatii nu recomanda utilizarea testelor rapide bazate pe detectia de anticorpi pentru pacienti”, a spus medicul.