Thierry Henry, locul doi în clasamentul celor mai sexy fotbaliști din lume

Publicat: 15 02. 2012, 11:55
Actualizat: 03 07. 2012, 10:05
Atacantul echipei FC Barcelona, Thierry Henry, ocupă locul doi în clasamentul celor mai sexy fotbaliști din lume, potrivit unui sondaj la care au participat femei din Marea Britanie, informează publicația catalană Sport.

Atacantul echipei FC Barcelona, Thierry Henry, ocupă locul doi în clasamentul celor mai sexy fotbaliști din lume, potrivit unui sondaj la care au participat femei din Marea Britanie, informează publicația catalană Sport.
Potrivit sondajului dat publicității de www.thepeoplesclub.com, Henry a fost devansat de David Beckham, care în prezent joacă la Los Angeles Galaxy. Locul trei în acest clasament revine fostului coechipier lui Henry de la Arsenal, suedezul Freddie Ljungberg, în prezent la West Ham United.

Portughezul Cristiano Ronald (Manchester United) ocupă locul patru, în timp ce pe poziția a cincea s-a clasat Fernando Torres (Liverpool). Veteranul Paolo Maldini, de la AC Milan, se află pe locul șase, în timp ce coechipierul său Kaka ocupă locul șapte. Englezul Michael Owen (Newcastle) se află pe locul opt, în timp ce ucraineanul Andrei Șevcenko (Chelsea) ocupă locul 9. Un alt jucător de la Chelsea, Frank Lampard, se află pe locul 10.

În primele 20 de poziții se mai află Luis Figo (Inter Milano), Cesc Fabregas (Arsenal), Francesco Totti (AS Roma), Harry Kewell (Liverpool), Michael Ballack (Chelsea), David James (Portsmouth), Joe Cole (Chelsea), Raul (Real Madrid), Carlos Bocanegra (Fulham) și Shunsuke Nakamura (Celtic).

Mai multe știri pe www.mediafax.ro