„Dragi prieteni, am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului și tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este „despre cum să-i reabilitezi pe alții”. Nu m-aș fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate. Eu îmi doresc ca exemplul meu să-i inspire pe cei care doresc să-și depășească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru „a-i reabilita pe alții”. Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toți bucureștenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare și nici la alte festivități. Le mulțumesc celor care s-au gândit să-mi acorde această distincție și tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susținut în timpul ultimei competiții”, a scris Tibi Ușeriu pe Facebook.
Pe ordinea de zi a ședinței CGMB din această săptămână figurează un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de cetățean de onoare lui Tibi Ușeriu.
„Marcat de cei 9 ani petrecuți la închisoare pentru infracțiuni extrem de grave așa cum povestește în cartea sa autobiografică intitulata”27 de pași”, bistrițeanul a stârnit admirația României și a lumii întregi în 2016,când a reușit o performanță sportivă remarcabilă: a fost primul estï¼european și cel de-al 20-lea concurent din istoria competiției 6633 Arctic Ultra care a reușit să ajungă la final în timpul impus de
organizatori. Cursa de 563 de kilometri se desfășoară la Cercul Polar și este considerată una dintre cele mai dure din lume. Distanța trebuie parcursă în 180 de ore, pe temperaturi care ajung la – 60 de grade și viteze ale vântului care pot depăși 200 de kilometri/ oră. Performanța românului a fost cu atât mai uimitoare cu cât s-a apucat de alergat abia în 2012. Tiberiu Ușeriu conduce, alături de fratele său, Alin, Tășuleasa Social, una dintre cele mai importante organizații nonguvernamentale din România dedicate protejării naturii”, se arată în expunerea de motive.