Tică Gheară și alți 15 inculpați din dosarul falsificatorilor de carduri au fost arestați

Publicat: 29 03. 2013, 20:26
Actualizat: 30 09. 2018, 18:48

Tică Gheară, fratele lui Nicu Gheară, și alți 15 inculpați din dosarul falsificatorilor de carduri au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seară de Tribunalul București, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurori.

Aceeași instanță judecă, tot vineri, propunerile de arestare preventivă și a altor persoane puse sub acuzare în acest dosar.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au emis, vineri, peste 20 de ordonanțe de reținere în dosarul falsificatorilor de carduri.

Potrivit procurorilor, grupările infracționale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificați ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, și Relu Șerban, de 57 de ani.

„În fapt, se reține că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecționat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveția, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria”, a precizat DIICOT.

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanțiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania și Nepal.

Grupările infracționale ar fi produs astfel un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro, potrivit sursei citate.

Joi, în urma a zeci de percheziții făcute în Capitală și în 17 județe, polițiștii și procurorii DIICOT au găsit la membrii grupărilor sume mari de bani, bijuterii, arme și muniție letală, calculatoare și echipamente de skimming, a informat Poliția Română.