Timiș: Acoperișul și mansarda casei surorii primarului din Orțișoara au ars într-un incendiu
Acoperișul și mansarda casei surorii primarului din Orțișoara, județul Timiș, au ars, joi, într-un incendiu izbucnit din cauza unei defecțiuni la centrala termică, polițiștii oprind, timp de o oră, circulația pe un sens al drumului național Timișoara – Arad pentru a facilita accesul pompierilor.
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în comuna Orțișoara din județul Timiș, acoperișul și mansarda unei case arzând, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Din primele informații a reieșit că focul a izbucnit din cauza unei defecțiuni la centrala termică și s-a extins repede la acoperiș și mansardă.
Casa nu este asigurată, însă nimeni nu a fost rănit în urma incendiului.
Pompierii susțin că imobilul afectat de incendiu aparține surorii primarului din comuna Orțișoara.
Întrucât casa se află pe strada principală, pe drumul național care leagă Timișoara de Arad, polițiștii au oprit circulația pe un sens de mers, pentru ca mașinile pompierilor să poată interveni.
Circulația rutieră a fost întreruptă aproximativ o oră pe sensul de mers Timișoara – Arad.