Timiș: Un bărbat a murit după ce a făcut stop cardiac la volan, iar mașina a intrat într-un pom
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din județul Timiș a murit, în noaptea de luni spre marți, după ce a făcut un stop cardiac în timp ce se afla la volan, a pierdut controlul mașinii, iar aceasta s-a izbit de un copac, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul venea de la Timișoara și mergea spre casă, iar între localitățile Becicherec și Biled mașina pe care o conducea a intrat într-un copac. Două ambulanțe și un echipaj de la descarcerare au sosit imediat la locul accidentului, însă nu l-au mai putut salva pe șofer.
Ioan Cozan, medic pe Ambulanță, a declarat că la sosirea echipajului de intervenție bărbatul era mort.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro