TIMIȘOARA: Drama unei mame care a fost infectată de medici şi nu poate să îşi vadă copilul
Amalia Hortopan, o femeie care a născut recent la o maternitate din Timișoara, povestește drama prin care trece pentru că nu își poate strânge în brațe și alăpta copilul, după ce a fost infectată cu COVID-19 chiar în spital. Ea așteaptă ca cei vinovați să plătească, relatează Mediafax.
Sunt clipe dureroase pentru femeile care au născut în această perioadă şi au fost infectate cu COVID-19. Deşi au aşteptat cu nerăbdare să aducă pe lume o nouă viaţă, acum nu îşi pot vedea bebeluşii. Copiii nu au virusul, iar în aceste condiţii mamele nu au voie să se apropie de ei, pentru a nu le transmite boala.
Amalia Hortopan este una dintre femeile care au luat coronavirusul de la personalul medical din Maternitatea Odobescu din Timişoara. Imediat după ce a fost confirmată, a fost mutată la Maternitatea Bega, singura desemnată să preia astfel de cazuri. Şi copilul ei a ajuns aici, însă Amalia nu îl poate vedea.
„E o problemă dureroasă, pentru noi femeile care abia am născut şi avem copiii acasă sau în maternitate. Suferim pentru că nu putem să îi alăptăm, nu putem să îi avem la sân, să-i hrănim, să-i creştem”, a spus Amalia Hortopan.
În total, în focarul de infecţie cu COVID de la maternitatea Odobescu, 11 proaspete mămici au fost confirmate pozitiv. Toate au ajuns la spital perfect sănătoase şi au luat noul virus de la personalul medical.
„Ne-am dori foarte mult ca cineva să plătească pentru toate zilele pierdute, pe care noi le avem aici, şi pentru tot stresul. Ne dorim să se facă dreptate si cine a greşit să plătească. În continuare, zilele sunt la fel de grele”, a mai spus Amalia Hortopan.
Acum, cele 11 femei infectate în spital primesc tratament pentru coronavirus. Starea lor este bună şi aşteaptă ca două teste consecutive să fie negative, pentru a fi externate. Abia atunci îşi vor putea strânge copiii în braţe pentru prima dată.