Prima pagină » Știri » Timișorean care a pozat mașini ale Poliției parcate greșit, amendat cu 900 de lei pentru că i-a făcut pe agenți „nesimțiți”

Timișorean care a pozat mașini ale Poliției parcate greșit, amendat cu 900 de lei pentru că i-a făcut pe agenți „nesimțiți”

Timișorean care a pozat mașini ale Poliției parcate greșit, amendat cu 900 de lei pentru că i-a făcut pe agenți
Timișoreanul care a distribuit pe Facebook o imagine cu două mașini ale Poliției Locale parcate pe trotuar, astfel încât pietonii nu mai puteau trece, a fost amendat cu 900 de lei, pentru că ar adresat de cuvinte jignitoare la adresa membrilor acestei instituții, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Revoluționarul a fost chemat, miercuri, la sediul Poliției Locale Timișoara, unde i s-a adus la cunoștință de ce este acuzat.

„Întâlnirea a fost foarte protocolară. A fost un agent și juristul instituției, care mi-au explicat cât de jigniți s-au simțit ei de afirmațiile mele, dar nu au pomenit nimic de faptul că ei au încălcat legea și au parcat pe trotuar și au împiedicat accesul inclusiv al mamelor cu copii în cărucior să circule pe trotuar, aia nu i-a deranjat. I-a deranjat că i-am făcut nesimțiți și godaci. Le-am spus, uitați-vă în DEX ce înseamnă nesimțit și godac. (…) La sfârșit mi-au spus că de ce nu vreau să colaborez cu ei și în loc să postez pe Facebook probleme de genul acesta să le sesizez lor și să colaborăm pe viitor. Nu le-am răspuns nimic, ar trebui să fiu tâmpit să mă las amendat și apoi să colaborez cu ei. Ei au adoptat o poziție de forță, crezând că mă intimidează, lucru care nu se va întâmpla, pentru că eu voi contesta în instanță amenda”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Corneliu N. Vaida.

Poliția Locală Timișoara a transmis, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că l-au sancționat pe timișoreanul care a postat pe facebook imagini cu mașinile instituției parcate neregulamentar pentru „adresarea de cuvinte și expresii jignitoare (…) la adresa polițiștilor locali”.

„Cel în cauză a fost invitat pentru a i se aduce la cunoștință faptul că expresiile postate în datele de 13 și 14.04.2017 reprezintă jigniri și pot fi sancționate conform Legea 61/1991 republicată, cu amenzi între 200 și 1000 lei”, se arată în comunicatul Poliției Locale Timișoara.

Potrivit sursei citate, nu ar fi prima dată când Corneliu N. Vaida are postări pe rețeaua de socializare care aduc jigniri polițiștilor locali.

Poliția Locală Timișoara explică faptul că, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, „rețeaua de socializare Facebook a fost declarată spațiu public, motiv pentru care orice postare jignitoare poate fi sancționată cu amendă în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată, aspect valabil pentru orice persoană care se simte lezată de apelativele postate pe rețeaua de socializare”.

Vaida a distribuit pe rețeaua de socializare facebook o imagine în care apar două mașini ale instituției. Acestea erau parcate în fața sediului Poliției Locale Timișoara, pe trotuar, iar între mașini apare și un cărucior de copii, cel care a realizat fotografia dorind să demonstreze că nu se poate trece printre ele.

Revoluționarul Corneliu N. Vaida a scris pe Facebook, faptul că polițiștii locali sunt „o adunătură de nesimțiți și godaci”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit