Timișoreanul care l-a atacat pe Constantinescu cu cerneală, petiție pentru Iohannis
Surse oficiale au declarat marți, pentru Mediafax, că Faur Isaia a vurt să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru a-i înmâna o petiție, trecând de cordonul de SPP-iști format în fața Primăriei Sibiu, sărind, din mulțime, cu un plic în mână, spre șeful statului.
Aceleași surse au declarat corespondentului Mediafax că bărbatul este Faur Isaia, cel care, în 2000, l-a stropit cu cerneală pe președintele statului de atunci, Emil Constantinescu. Isaia nu avea acte la el, fiind luat de forțele de ordine și dus într-o secție de poliție din Sibiu pentru legitimare.
În timp ce era înconjurat de SPP-iști, Faur Isaia încerca să se apropie de președinte, iar pentru a detensiona situația, Klaus Iohannis s-a îndreptat spre el și i-a spus că se va ocupa de problema lui mai târziu.
Imediat după ce a fost luat Isaia, președintele a salutat oamenii adunați în fața Primăriei Sibiu, care l-au aplaudat și a spus, zâmbind: „De mult nu am mai fost aici”.
Incidentul s-a petrecut înainte de sosirea la Primărie a șefului de stat german, Joachim Gauck.