Timotei Aioanei, ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Ședința a avut loc la Reședința patriarhală, sub președinția patriahului BOR, PF Daniel.
Potrivit sursei citate, în consultare cu Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, PF Daniel, în calitate de Arhiepiscop al Bucureștilor, a propus, pentru postul vacant de episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, și pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Timotei Aioanei a fost ales cu 34 de voturi din 42 de voturi valabil exprimate și va purta titulatura de Prahoveanul.
Postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, ocupat temporar de PF Daniel, a devenit vacant după ce Varsanufie Prahoveanul a fost ales, în mai, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului.