Tineri evadați dintr-un penitenciar au fost găsiți după două săptămâni
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brăila, Jenel Șogor, cei doi tineri, alături de un al treilea, au fugit în urmă cu două săptămâni din Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești(Brăila), fiind dați în urmărire națională.
Cei trei tineri, în vârstă de 16 și 17 ani, au reușit să evadeze în 1 iulie în timp ce se aflau la un punct de lucru care aparține penitenciarului, iar de atunci ei au fost căutați de polițiști din toată țara, doi dintre ei fiind găsiți luni după-amiază, la o distanță de aproximativ 40 de kilometri de municipiul Brăila.
Polițiștii au fost alertați de un cioban care l-a recunoscut pe unul dintre fugari, l-a alergat printr-un lan de floarea soarelui și l-a imobilizat înainte de venirea polițiștilor. Ulterior, un al doilea tânăr evadat a fost prins de polițiștii sosiți la fața locului.
Fugarii le-au relatat polițiștilor că timp de două săptămâni s-au ascuns pe câmp, în județul Brăila, în lanurile de floarea soarelui sau de porumb, împreună cu al treilea evadat, care însă nu a fost depistat. Fugarii le-au spus polițiștilor că timp de două săptămâni s-au hrănit cu corcodușe, cu castraveți și roșii furate de pe câmp.
„Peste 200 de polițiști, lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și ai Penitenciarului pentru Minori și Tineri au verificat mai multe zone agricole din județul Brăila și i-au depistat pe cei doi tineri, ambii de 17 ani, care se ascundeau într-un lan de floarea soarelui, între comunele Gemenele și Râmnicelu. Unul dintre ei a fost prins cu sprijinul cetățenilor, care au fost informați anterior de polițiști că tinerii au evadat și sunt căutați, iar cel de-al doilea a fost prins de primul echipaj de poliție care a ajuns în locul indicat de către localnici, acesta încercând să se ascundă într-un alt lan de floarea soarelui”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Brăila.
Acum, polițiștii îl caută și pe cel de-al treilea fugar, Bogdan Cantaragiu, în vârstă de 16 ani, care a reușit să scape.
În momentul în care au evadat, tinerii se aflau la muncile câmpului, împreună cu alți 20 de deținuți, într-un solariu cu vinete. La un moment dat, profitând de faptul că în apropiere se afla un lan de porumb, iar gardienii erau puțini, cei trei au luat-o la fugă, evadând.
Andrei-Constantin Adam, de 17 ani, din comuna Jitia, județul Vrancea, este condamnat pentru lipsire de libertate, Iulian-Bogdan Cantaragiu, de 16 ani, din comuna Mărăști, județul Bacău, este condamnat pentru tâlhărie, iar Petru Alexandru Costin, în vârstă de 17 ani, din Răcăciuni, județul Bacău, este condamnat tot pentru tâlhărie.