Prima pagină » Știri » Tinerii, din ce în ce mai nemulțumiti de modul în care funcţionează democraţia (STUDIU)

Tinerii, din ce în ce mai nemulțumiti de modul în care funcţionează democraţia (STUDIU)

Tinerii, din ce în ce mai nemulțumiti de modul în care funcţionează democraţia (STUDIU)

Încrederea şi gradul de satisfacţie în democraţie se confruntă cu cel mai puternic declin în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, în aproape toate regiunile lumii, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Viitorul Democraţiei al Universităţii Cambridge.

Studiul se bazează pe opiniile a aproape cinci milioane de persoane din peste 160 de ţări, cu excepţia Indiei şi Turciei, în perioada 1973-2020. Au fost analizate diferenţele de percepţie asupra democraţiei între patru generaţii: „Milenialii”, născuţi în intervalul 1981-1996, „Generatia X”, cei născuţi între 1965 şi 1980, „Baby boomers”, născuţi între 1944-1964, şi „Generaţia interbelică”, cei născuţi între 1918 şi 1943.

Este vorba de prima generaţie în memoria recentă cu o majoritate la nivel mondial care manifestă nemulţumire în legătură cu modul în care funcţionează democraţia în timp ce au vârste de 20-30 de ani”, afirmă Robert Foa, coordonatorul studiului.

„În privinţa celor care au 35 de ani, 55% dintre mileniali, la nivel mondial, se declară nemulţumiţi de democraţie, în timp ce mai puţin de jumătate dintre cei din Generaţia X aveau aceleaşi opinii la aceeaşi vârstă. Majoritatea celor din generaţia Baby boomers, care acum au 60-70 de ani, continuă să manifeste satisfacţie faţă de democraţie, la fel ca şi generaţia interbelică”, explică Robert Foa.

„Milenialii” şi cei din „Generaţia X” par să fi devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de democraţie pe măsură ce au avansat în vârstă.

„În întreaga lume, observăm un clivaj din ce în ce mai mare între tineri şi generaţiile mai în avansate în vârstă asupra modului în care percep funcţionarea democraţiei. Această deconectare faţă de democraţie nu este automată, ci este rezultatul eşecului sistemelor democratice de a oferi rezultate care să conteze pentru tineri în ultimele decenii, de la locuri de muncă la şanse în viaţă, la abordarea inegalităţilor şi a schimbărilor climatice”, subliniază Foa.

Studiul constată o creştere medie de 16% a gradului de mulţumire faţă de democraţie în rândul alegătorilor sub 35 de ani, în primii doi ani ai mandatelor liderilor populişti. Conform studiului, fie că este vorba de lideri de stânga, precum cei din Syriza şi Podemos în Grecia şi Spania, ori de dreapta, precum Viktor Orban în Ungaria şi partidul Lege şi Justiţie în Polonia, toţi au contribuit la creşterea sentimentelor prodemocratice în rândul milenialilor, la fel ca şi realinierea politică în ţări precum Brazilia, Mexic şi Cehia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?