Prima pagină » Știri » Toader, după controlul IJ: Doamna Kovesi a vorbit despre o scrisoare pierdută, un bilețel. Aș fi curios – dacă se poate stabili – cui îi aparține acel bilețel

Toader, după controlul IJ: Doamna Kovesi a vorbit despre o scrisoare pierdută, un bilețel. Aș fi curios – dacă se poate stabili – cui îi aparține acel bilețel

Toader, după controlul IJ: Doamna Kovesi a vorbit despre o scrisoare pierdută, un bilețel. Aș fi curios - dacă se poate stabili - cui îi aparține acel bilețel
Mai multe pe gandul.info

Inspectorii judiciari Mihaela Florina Focică, Elena Rădescu și Cornelia Irina Prisăcariu au ajuns miercuri în fața plenului CSM pentru a explica situația creată după controlul de la DNA. Cele trei au redactat concluziile favorabile conducerii Direcției Naționale Anticorupție. La discuții a participat și ministrul Justiției, care a cerut clarificarea situației privind bilețetul prezentat de Kovesi în CSM, atunci când a fost audiată. Șefa DNA susținea că pe bilețelul arătat procurorilor din CSM, unul dintre inspectorii care au făcut controlul la DNA ar fi notat dosare cu scopul de a afla date din respectivele cauze.

„În cele aproape trei ore de relatare, mai mult de o poziționare între dumneavoastră trei și celelalte trei, decât a dumneavoastră în raport cu obiectivul pe care l-ați avut de control de fond a instituției pe care ați controlat-o. (..) Doamna Kovesi a vorbit despre o scrisoare pierdută, un bilețel. Aș fi curios – dacă se poate stabili – cui îi aparține acel bilețel cu un număr sau două de dosar. Să dezvoltăm și firul acesta, dacă era un material de lucru sau – cum s-a afirmat – dacă s-a dorit informație din respectivul dosar. Acesta nu este un amănunt, eu cred că asta este o problemă importantă pe care dvs. ar trebui să o dezvoltați. Eu personal aș fi interesat să se stabilească cui îi aparține”, a cerut ministrul Justiției.

„De existența acelui bilețel am aflat și noi ulterior. Nu noi am predat acel bilețel. Nu știm de unde provine acel bilețel, nu se lucrează pe bilețele când se efectuează acte de control. Avem fișe stabilite prin procedurile operaționale și nu îmi explic, în calitate de coordonator, cum și cine a adnotat ceva sau câte dosare au fost pe acel bilețel. Acest aspect a apărut ulterior. Nu m-am interesat. Probabil se va stabili într-un alt cadru cui îi aparține. Dacă într-adevăr există acel bilețel, acel înscris, în alt cadru se va stabili dacă și cine a întocmit, pentru că scrisul este evident, e un scris olograf care poate fi identificat în cadrul unei expertize”, a răspuns Elena Rădescu, coordonatoarea echipei Inspecției Judiciare (IJ) care a verificat DNA.

Ministrul a criticat modalitatea în care s-a desfășurat controlul la DNA, precizând că inspectorii s-au abătut de la misiunea pe care au avut-o.

„Doamna Rădescu, v-aș întreba de câți ani sunteți detașată la Inspecția Judiciară, de câți ani sunteți ieșită din sistemul de activitate de înfăptuire a justiției și după aceea dacă ați găsit dosare lăsate în nelucrare pentru că procurorul avea în lucru alte dosare mai complexe? Leg întrebarea aceasta de o afirmație tot de fond a dumneavoastră, că ați găsit 39 de dosare mai vechi de cinci ani, din totalul celor 304 din țară. Dacă ne puteți spune exact câte anume? Mai mult de cinci ani înseamnă și șase, și șapte, și opt. Să nu vă supărați, aceasta este proiecția mea asupra misiunii pe care ați avut-o. Aici e un fel de „ne poziționăm unii față de alții”, deși ordinul prevedea o misiune comună pe fondul activității manageriale la unitatea controlată”, s-a adresat Tudorel Toader inspectoarei.

„Din 1999 lucrez ca inspector în cadrul Parchetului Înaltei Curți, apoi în cadrul DNA, în perioada 2002-2004, când s-a format DNA, am fost inspector”, i-a răspuns Elena Rădescu.

Ministrul a subliniat că, de fapt, voia să afle dacă sunt mai mult de șase ani de când aceasta „ieșit de sub robă”, făcând referire la prevederile potrivit cărora detașările pentru același pot nu pot fi mai lungi de șase ani.

„Sunt 18, dar nu am fost la aceeași instituție, am fost la Parchetul General, la DNA, CSM. (…) Referitor la cele 39 de dosare mai vechi de cinci ani, pe care le-am găsit în lucru, țin să precizez că din situația pe care o am asupra mea, erau trei din anul 2011, trei din 2012 și restul, înregistrate în anul 2015, 2017, dar care fuseseră preluate de la serviciile teritoriale. Dau exemplu: dosarul nr. 23/2017 cu o faptă comisă în 23 noiembrie 2012, preluată de la serviciul teritorial Suceava. Unul singur a fost cel mai vechi, iarăși preluat, 77/2016 – înregistrat în 2016 la structura centrală cu pretinse fapte comise în 2005. Am efectuat verificări pe fiecare dosar și am făcut fișă. De aceea nici nu m-am sesizat din oficiu, pentru că am luat activitățile din fiecare dosar. Am mers în fiecare birou și am stat de vorbă cu fiecare procuror și cu ofițeri de poliție. La un moment dat, am fost tentată să cred că anumiți ofițeri de poliție întocmesc ei anumite activități în numele procurorului, dar m-am convins că nu este așa”, a explicat Rădescu.

După finalizarea audierilor din CSM a celor care au făcut parte din echipa de control la DNA, va fi luat în discuție raportul inspectorilor și se va stabili dacă se impun sancțiuni pentru conducererea DNA. Potrivit raportului, concluziile au arătat scindarea din echipă. Trei dintre membri au stabilit că activitatea DNA nu este influențată de un management defectuos, în timp ce alți trei membri ai echipei au descoperit mai multe nereguli, cum ar fi dosarele distribuite subiectiv sau dosare fără finalitate după mai mulți ani.

Inspectorii judiciari Elena Rădescu, Mihaela Florina Focică, Cornelia Irina Prisăcariu și Daniela Sanda Mateș și-au expus punctul de vedere cu privire la raportul Inspecției Judiciare întocmit în urma controlului făcut la DNA. La precedentele Secțiil pentru procurori din cadrul CSM s-au mai prezentat procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, adjunctul Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, procurorul Monica Pleșea, și Adriana-Claudia Pampu-Romănescu, cele din urmă fiind membre ale echipei de control a IJ.

Pe 5 octombrie, Inspecția Judiciară (IJ) a transmis Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii raportul privind rezultatele controlului managerial, desfășurat în perioada 17 iulie-25 august 2017, la Direcția Națională Anticorupție – Structura centrală.

Controlul la DNA a dus la izbucnirea unui scandal in CSM. Printre neregulile depistate de inspectori în cadrul controlului la DNA se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecției Judiciare.

Citește și