Toader face lumină: NU sunt obligatorii deciziile CCR pronunțate în controlul a priori, față de proiecte de lege
„Simple precizări ! Sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunțate în controlul a posteriori, față de o normî juridică în vigoare. Nu sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunțate în controlul a priori, față de proiecte de lege”, a scris, pe Facebook, ministrul Justiției.
Afirmațiile vin în contextul în care ministerul Justiției a trimis spre avizare un proiect de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și un proiect privind completurile de 5 judecători ale instanței supreme, însă acestea nu au intrat, până acum, în ședința de Guvern. Potrivit proiectului referitor la completurile de judecători, intrat în posesia MEDIAFAX, condamnații care au sentințe definitive pronunțate de completurile de 5 constituite la Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu 2014 pot depune contestație în anulare și dacă au ieșit din termenul legal de 30 de zile.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că probabil ministrul Justiției, Tudorel Toader, va da ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale, el fiind „factorul cheie” în procedura de punere în acord a articolelor din Codul penal și Codul de procedură penală cu deciziile CCR.