Prima pagină » Știri » Toader merge să-i convingă personal pe judecătorii CCR că Iohannis trebuia să o revoce pe Kovesi

Toader merge să-i convingă personal pe judecătorii CCR că Iohannis trebuia să o revoce pe Kovesi

Toader merge să-i convingă personal pe judecătorii CCR că Iohannis trebuia să o revoce pe Kovesi
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că va merge personal la Curtea Constituțională pentru a susține punctul de vedere al Guvernului, în cazul refuzului președintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Ministrul Tudorel Toader a declarat că premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat să meargă personal la CCR pentru a susține punctul de vedere al Guvernului.

„Da, voi merge personal. Am vorbit cu doamna premier și sigur m-a solicitat ca eu să susțin cele statuate, cele stabilite în sesizare”, a spus Toader.

Întrebat care este argumentul forte pe care îl va invoca, ministrul Justiției a răspuns: „neconstituționalitatea comportamentului și crearea unui blocaj instituțional între președintele României, pe de o parte, ministrul Justiției, parte a Guvernului, în același timp”.

De asemenea, întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a încălcat Constituția în acest caz, Toader a spus că cea care va decide va fi Curtea Constituțională.

„Noi venim cu argumente, Curtea va decide. Din 2003 până astăzi sunt 15 ani de când există competența Curții de a soluționa astfel de conflicte și multe dintre ele au fost constatate, dar nu au dus la sancționarea părții care a generat, determinat conflictul. Să nu mă întrebați atunci de ce am solicitat printre cele 20 de motive în cazul dnei Kovesi încălcarea Constituției, faptul că a generat, a provocat cele trei conflicte, din care două pronunțate de Curte, iar în unul Curtea în considerente a arătat care e conduita de urmat de către DNA, pentru că acolo este vorba despre o încălcare repetitivă a Constituției. A fost vorba de trei conflicte într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce înseamnă că avem o altă premisă, o altă ipoteză prin raportarea autorității la Constituție”, a spus Toader.

Totodată, ministrul a fost întrebat dacă știe de vreo intenție a coaliției de guvernare de a-l suspenda pe președinte Ioahnnis dacă CCR va valida teoria Guvernului.

„Eu pot să emit ipoteze cu privire la competențele mele de ministru al Justiției. După aceea, să așteptăm să vedem ce decizie va pronunța Curtea, va admite sau va respinge. Vedem considerentele. Dacă va admite, nu este în competența mea ca ministru să abordez măcar acest subiect. Este în competența liderilor alianței majoritare de la guvernare”, a mai spus Tudorel Toader.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțonală în cazul refuzului președintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Citește și