Prima pagină » Știri » Toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD au murit

Toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD au murit

Toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD au murit
La aproximativ 12 ore de la prăbușirea elicopterului SMURD, scafandrii au reușit să găsească și trupul celei de-a patra persoane care se afa în aparatul de zbor.

La aproximativ 12 ore de la prăbușirea elicopterului SMURD, scafandrii au reușit să găsească și trupul celei de-a patra persoane care se afa în aparatul de zbor, fiind vorba despre asistenta medicală Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată.

Trupul acesteia a fost găsit în jurul orei 04.30, decesul femeii fiind declarat chiar la fața locului.

Ceilalți trei membri ai echipajului – medicul, pilotul și copilotul – au fost găsiți pe rând, la intervale de câteva ore, până la miezul nopții, decesul acestora fiind declarat la spital, după ce cadrele medicale au încercat zeci de minute să îi resusciteze.

Laura Vizireanu, medicul aflat în elicopterul SMURD prăbușit, a fost prima persoană recuperată de pompieri din apă. Aceasta a fost resuscitată inițial de medicii de pe ambulanță timp de aproximativ 45 de minute, ea răspunzând manevrelor de resuscitare. Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța și internată în stare critică la secția de terapie intensivă, unde a murit câteva ore mai târziu.

A doua persoană găsită, după peste trei ore de căutări, a fost copilotul elicopterului, care a fost adus cu șalupa la mal în jurul orei 21.30, la aproximativ cinci ore de la prăbușirea elicopterului. Medicii i-au făcut masaj cardiac și apoi l-au transportat la spital, unde au continuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, cadrele medicale făcând tot posibilul să-l resusciteze, încălzind corpul și încercând repornirea inimii, însă fără rezultat.

A treia persoană, pilotul elicopterului, a fost adusă la mal la miezul nopții, și în cazul acesteia fiind făcute manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, tot fără rezultat.

Zeci de persoane au participat la operațiunea de căutare și salvare a victimelor, care a durat peste 12 ore, la fața locului fiind prezenți peste 40 de scafandri, atât ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență cât și militari ai Forțelor Navale, cărora li s-au adăugat cadrele medicale de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță, jandarmi și polițiști. Au fost folosite mai multe bărci, ale ISU, Gărzii de Coastă, dar și civile, iar un elicopter MAI a survolat aria după căderea nopții, zeci de minute, pentru a lumina cu un reflector zona de căutare.

Scafandrii au reușit să găsească și mare parte din elicopter, care a fost adus la mal pe bucăți, unele nu mai mari de câteva zeci de centimetri. Ancheta cu privire la accident a fost preluată de Parchetul Militar, procurorii încercând să stabilească acum cauzele care au dus la producerea tragediei.

Elicopterul SMURD s-a prăbușit în Lacul Siutghiol luni după-amiază, în jurul orei 16.10, după ce transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Județean din Constanța și se întorcea de la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Mai mulți martori ai accidentului aviatic au spus că imediat după prăbușirea aparatului de zbor s-au auzit strigăte de ajutor și a durat câteva zeci de minute până la sosirea primei ambarcațiuni de salvare. Martorii au spus, de asemenea, că primele echipaje ajunse la locul tragediei au venit nepregătite.

Anca Chirițescu, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, declara că primele echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au ajuns la locul prăbușirii elicopterului SMURD la 15 minute de la anunțul primit la 112 și că primul echipaj a ajuns la fața locului cu o barcă penumatică cu motor, al cărei motor nu a pornit însă, astfel că pompierii au decis, ca să nu piardă vremea, să folosească vâslele pentru a ajunge la locul unde se presupunea că s-a prăbușit elicopterul.

La rândul său, secretul de stat Raed Arafat spunea că primul apel telefonic privind prăbușirea elicopterului a fost la 6.11, iar la 16.14 au plecat primele echipaje.

„Au fost întrebări că de ce sunt bărci cu vâsle. Bărcile cu vâsle sunt pentru că dacă sunt scafandri jos, nu poți să ai bărci cu motor. Eu știu că s-a intervenit cu trei bărci, dintre care la două motoarele au funcționat și s-a reușit să fie scoasă prima persoană la 15 minute după sosirea lor. La 16.11 a fost primul apel telefonic, iar la 16.14 au plecat deja echipajele, la 16.30 au sosit la fața locului, iar la 16.45, dacă informațiile nu sunt greșite, prima victimă care a fost găsită a fost dusă în barcă sub resuscitare. Deci aceștia au fost timpii de reacție și de intervenție”, a afirmat Raed Arafat, care luni seară a mers la locul prăbușirii elicopterului, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea.

Raed Arafat a mai anunțat, luni seară, că, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviație, toate elicopterele SMURD de la serviciile din țară vor fi oprite la sol până se va stabili că e sigur să se zboare cu ele.

Elicopterul care s-a prăbușit luni după-amiază a fost achiziționat de Consiliul Județean Constanța în noiembrie 2012 și a fost transferat în urmă cu o lună pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro, fonduri europene. Acest elicopter se afla în operare la Constanța din 26 noiembrie 2014.

Citește și